India antica si civilizatia indiana

Prin structura sa geografica, India era predestinata sa devina una din cele mai importante vetre ale umanitatii. Data fiind diversitatea conditiilor sale naturale, ea formeaza singura o intreaga lume, dar o relativa izolare o inchide in sine. Pamant al ascetismului prin excelenta, dornica sa imbogateasca viata spirituala a individului detasandu-l de mediul sau, India isi datoreaza originalitatea complexa separarii de restul planetei.

Insa a cauta sa explici India doar prin ea insasi inseamna a te condamna sa nu intelegi nimic.

*

Caracterul sumar al expunerii obliga la prezentarea faptelor, problemelor si multitudinii de factori a caror reuniune formeaza civilizatia indiana intr-un mod mult mai simplu decat sunt ele in realitate. Sa spunem ca forma acestei diversitati, a acestei deveniri, este conferita de clasicismul brahmanic.

Impunerea acestei forme materiei „hinduse“ nu a fost niciodata atat de puternica incat sa creeze uniformitate sau tiranie. Ascendentul castei sacerdotale nu a sufocat celelalte caste, in care sectele variaza la infinit, asa cum nici literatura sanskrita nu a impiedicat alte mijloace de expresie; iar unitatea stilului plastic nu a fost decat un ideal, ca si validitatea legii scrise. Viata depaseste formulele; ea nu inceteaza sa prolifereze intr-o vegetatie luxurianta si sa perpetueze tipuri arhaice, de mult depasite, printre tipuri mai recente si mai evoluate. „Tanara Indie“ contemporana ajunge sa considere „larghete de spirit“ – inteleasa in sensul liberalismului – ceea ce, la drept vorbind, este fecunditate nedefinita a geniului.

Decoratia in acelasi timp sculpturala si arhitecturala a monumentelor ilustreaza niste procedee de compozitie asemanatoare celor care se manifesta in sistemele religioase, sau ale gandirii abstracte. Documentele figurative fac pretutindeni dovada unei imaginatii dezordonate, dar in cadrul unor dispozitive simetrice; teoriile abunda in conceptii fanteziste, dar riguros clasificate in rubrici prezidate de analogie. Deseori bogatia trece drept frumusete, iar abundenta drept adevar.  

India juxtapune si coordoneaza fara sa asimileze; de aceea civilizatia indiana conserva elementele barbare in loc sa le transforme, amestecandu-le cu elucubratiile cele mai rafinate. Ea iubeste la nebunie arta, fara s-o opuna vreodata naturii, fara indoiala fiindca aici natura se confunda cu arta in privinta exuberantei creatoare. Credinta religioasa si reflectia filozofica participa si ele la arta, intrucat nu pretind sa tina seama de o realitate independenta de gandire, ci sa instaureze niste moduri de existenta gratie activitatii autonome a spiritului. In nici o alta vatra a umanitatii nu a fost „viata spirituala“ atat de intensa ca in civilizatia aceasta care nu a crezut aproape niciodata intr-un suflet imaterial.

Dar India se dedica nelimitatului, deoarece ea actioneaza intotdeauna, chiar si atunci cand cauta sa cunoasca.