Istoria ideilor masonice Vol. 2

Prin Filozofia Masoneriei se intelege un corp de idei distincte si de concepte unitare puse la temelia ritualului masonic incepand din secolul al XVIII-lea pentru a evoca idei si concepte ancestrale si antice, anumite precepte ale credintei crestine si principii operative ale unor ordine profesionale medievale, care au evoluat neintrerupt de-a lungul mileniilor, dar sub diferite aspecte culturale, si au luat in Epoca Luminilor aspectul unui curent de reformare a mentalitatilor medievale spre un ideal moral si social in centrul caruia era pus omul. Principala trasatura a acestei filozofii este conservarea unui continut ideatic-ezoteric unitar pe baza caruia, totodata, s-a compus teoretic si exoteric o doctrina a Masoneriei moderne, care trebuia sa se constituie intr-o cale proprie de cunoastere a lumii. Procesul de elaborare a acestei doctrine a continuat pana in a doua jumatate a secolului XX, cand a fost conceptualizata proiectia unei evolutii a ideilor masonice in context istoric mai larg, Masoneria moderna regulara cautand mereu sa-si pastreze miezul ideatic in forme originare, chiar si dupa unificarea din 1813. Filozofia masonica considera acele idei si forme originare ca fiind legate intre ele prin ceva primordial si totodata ca au fost transmise peste timp, motiv pentru care conceptul de filozofie in Masonerie (mai des folosit in secolul al XIX-lea si mai putin astazi) se duce mult mai departe decat aparitia termenului in Grecia Antica.
Oricare lectură sau studiu asupra subiectului Masonerie va permite observaţia că această organizaţie enunţă o concepţie proprie despre lume şi viaţă, întemeiată pe un corp de idei şi noţiuni, precum şi pe anumite principii pe care le consideră a proveni din continuitate istorică şi pe care le urmează in continuitate ritualică. Acest tip de construcţie coerentă teoretică şi practică se sprijină întotdeauna pe o filozofie, pe un corp de idei.