Istoria romanilor Vol. VI
Istoria romanilor Vol. VI
Cu cel de al saselea volum al tratatului academic de Istoria Romanilor (1711-1821) se continua prezentarea sintetica a evolutiei societatii umane din arealul Dunarii de Jos si intracarpatic, evolutie intrata acum in perioada ei moderna.
Secolul al XVIII-lea infatisat in cuprinsul volumului este unul de turnura in dezvoltarea societatii omenesti in general, consecinta a gestatiei din secolul anterior, acum pregatindu-se, totodata, desfasurarile din secolul urmator, al nationalitatilor, cand natiunea romana moderna apare constituita si se afirma in revolutiile sociale si nationale de la 1821 si 1848-49, 1859, in importantul act care marcheaza insusi inceputul constituirii statului national roman modern.
Limitele cronologice ale volumului sunt date de momentul instaurarii unor noi regimuri politice in tarile Romane — cel habsburgic, respectiv cel fanariot — si de revolutia de la 1821, care, o prefateaza pe cea de la mijlocul secolului al XlX-lea. De altfel, chiar si in planul istoriografiei universale, a celei europene indeosebi, limitele secolului al XVIII-lea, in intelesul evolutiilor istorice, le depasesc pe cele ale cronologiei absolute.
Denumit si „marele secol” (Michelet), secolul al XVIII-lea, aflat sub semnul Reformismului si al Revolutiei democratice, se prelungeste in timp dupa anul 1800; in spatiul romanesc el se va incheia odata cu momentul declansarii revolutiei lui Tudor Vladimirescu (1821).
Fragment din volum:
“4. Infiintarea consulatelor straine in Principatele Dunarene
Ascendentul dobandit de Rusia in evolutia Problemei Orientale, in urma razboiului purtat cu Imperiul otoman intre anii 1768 si 1774, a fost consolidat, intre altele, si prin continutul articolului XI al Tratatului de Pace de la Kuciuk-Kainargi, din 21 iulie 1774. Potrivit stipulatiilor acestuia, Rusia era autorizata sa instaleze consuli in tot cuprinsul Imperiului otoman, acolo unde ar fi considerat ca interesele sale comerciale ar fi reclamat-o in realitate. In realitate includerea acelei clauze in tratatul de pace avea o motivatie mult mai cuprinzatoare, fiind determinata si de obiectivele politice pe care le urmarea Rusia in Europa orientala si pentru realizarea carora isi asigurase, tot atunci, dreptul de a interveni in favoarea supusilor crestini ai Portii otomane. Aceasta din urma prevedere ii avea in vedere indeosebi pe locuitorii Principatelor Romane si comunitatea crestina din Pera. Obiectivul urmarit de Rusia este dezvaluit de faptul ca, dupa Crimeea, unde a fost instalat un consul, in anul 1763, urmatorul consul a fost trimis in Principatele Romane.
De altfel, componenta politica a activitatii viitorului consul rus in Principatele Romane a fost reliefata ca o necesitate de contele Aleksandr Romanovici Vorontov, presedintele Colegiului Comertului, la 25 august 1775 cand, la Sankt Petersburg, a fost pusa in discutie problema infiintarii de consulate in Moldova si in Tara Romaneasca. Un an mai tarziu (24 iulie 1776) trimisul rus la Istanbul, Aleksandr Stakievici Stakiev, era si mai explicit in legatura cu obiectivele pe care trebuiau sa le aiba in vedere consulii sau agentii rusi ce urmau a fi trimisi in Principate. Potrivit opiniei sale, latura economica a activitatii trebuia sa constituie doar pretextul prezentei acestora acolo, pentru ca in realitate rolul lor era de a supraveghea si informa cu exactitate desfasurarile politice din Principate, rosturile comerciale fiind ca si inexistente."
100.44Lei
100.44Lei
Primești 100 puncte
Indisponibil
Descrierea produsului
Cu cel de al saselea volum al tratatului academic de Istoria Romanilor (1711-1821) se continua prezentarea sintetica a evolutiei societatii umane din arealul Dunarii de Jos si intracarpatic, evolutie intrata acum in perioada ei moderna.
Secolul al XVIII-lea infatisat in cuprinsul volumului este unul de turnura in dezvoltarea societatii omenesti in general, consecinta a gestatiei din secolul anterior, acum pregatindu-se, totodata, desfasurarile din secolul urmator, al nationalitatilor, cand natiunea romana moderna apare constituita si se afirma in revolutiile sociale si nationale de la 1821 si 1848-49, 1859, in importantul act care marcheaza insusi inceputul constituirii statului national roman modern.
Limitele cronologice ale volumului sunt date de momentul instaurarii unor noi regimuri politice in tarile Romane — cel habsburgic, respectiv cel fanariot — si de revolutia de la 1821, care, o prefateaza pe cea de la mijlocul secolului al XlX-lea. De altfel, chiar si in planul istoriografiei universale, a celei europene indeosebi, limitele secolului al XVIII-lea, in intelesul evolutiilor istorice, le depasesc pe cele ale cronologiei absolute.
Denumit si „marele secol” (Michelet), secolul al XVIII-lea, aflat sub semnul Reformismului si al Revolutiei democratice, se prelungeste in timp dupa anul 1800; in spatiul romanesc el se va incheia odata cu momentul declansarii revolutiei lui Tudor Vladimirescu (1821).
Fragment din volum:
“4. Infiintarea consulatelor straine in Principatele Dunarene
Ascendentul dobandit de Rusia in evolutia Problemei Orientale, in urma razboiului purtat cu Imperiul otoman intre anii 1768 si 1774, a fost consolidat, intre altele, si prin continutul articolului XI al Tratatului de Pace de la Kuciuk-Kainargi, din 21 iulie 1774. Potrivit stipulatiilor acestuia, Rusia era autorizata sa instaleze consuli in tot cuprinsul Imperiului otoman, acolo unde ar fi considerat ca interesele sale comerciale ar fi reclamat-o in realitate. In realitate includerea acelei clauze in tratatul de pace avea o motivatie mult mai cuprinzatoare, fiind determinata si de obiectivele politice pe care le urmarea Rusia in Europa orientala si pentru realizarea carora isi asigurase, tot atunci, dreptul de a interveni in favoarea supusilor crestini ai Portii otomane. Aceasta din urma prevedere ii avea in vedere indeosebi pe locuitorii Principatelor Romane si comunitatea crestina din Pera. Obiectivul urmarit de Rusia este dezvaluit de faptul ca, dupa Crimeea, unde a fost instalat un consul, in anul 1763, urmatorul consul a fost trimis in Principatele Romane.
De altfel, componenta politica a activitatii viitorului consul rus in Principatele Romane a fost reliefata ca o necesitate de contele Aleksandr Romanovici Vorontov, presedintele Colegiului Comertului, la 25 august 1775 cand, la Sankt Petersburg, a fost pusa in discutie problema infiintarii de consulate in Moldova si in Tara Romaneasca. Un an mai tarziu (24 iulie 1776) trimisul rus la Istanbul, Aleksandr Stakievici Stakiev, era si mai explicit in legatura cu obiectivele pe care trebuiau sa le aiba in vedere consulii sau agentii rusi ce urmau a fi trimisi in Principate. Potrivit opiniei sale, latura economica a activitatii trebuia sa constituie doar pretextul prezentei acestora acolo, pentru ca in realitate rolul lor era de a supraveghea si informa cu exactitate desfasurarile politice din Principate, rosturile comerciale fiind ca si inexistente."
Detaliile produsului
