Istoria teatrului universal

Cum s-a dezvoltat teatrul într-o istorie de peste 4 500 de ani, de la reprezentațiile din Egiptul antic la formele multiculturale din zilele noastre? Ce sensuri și expresii a avut el într-un parcurs de milenii, strâns legat de istoria lumii?

 

Instrument indispensabil pentru oricine studiază azi artele spectacolului, Istoria teatrului universal este o incursiune fascinantă în istoria, știută și mai puțin știută, a artei teatrale. Dramaturgi, actori, regizori, compozitori, spectacole, mișcări artistice și teatre importante își arată diferitele lor fețe, dezvăluite într-un parcurs care are încă multe enigme. Muzica și scenografia ies, și ele, la lumină. Experții au cercetat încă o dată arhivele din Europa, America și Asia și ne invită pe scenă și în culise, scriind cuprinzător povestea teatrului, spectacol fără sfârșit.

 

Atrăgând atenția asupra trecutului, facem mult mai mult decât să amintim o măreție ce a devenit de neatins. Dezvăluind posibilitățile infinite ale teatrului și izvoarele uitate ale vitalității lui, putem contribui la apariția de noi creații. Arătând calitățile specifice teatrului, așa cum s-au configurat secol după secol în diferite culturi, putem sugera noi feluri în care trupele s-ar putea reforma și astfel ar putea intra într-un viitor fără precedent, mai pregătit să vină în întâmpinarea publicului. O istorie a teatrului este o carte cu implicații practice. Cum împlinirile din istoria teatrului sunt adesea reprezentate în textele tipărite ale pieselor și cum scrierile respective cer noi spectacole, teatrul a fost întotdeauna interesat de istorie. Dacă înțeleg pentru ce tip de teatru a fost scrisă o anumită piesă, regizorii, scenografii și actorii de azi vor înțelege mai bine cele mai bune căi de a o recrea pe scenă în contexte foarte noi, cu facilități și stiluri de lucru noi. O istorie a teatrului, mai ales una bogată în ilustrații, poate fi un agent activ în viața viitoare a unui repertoriu moștenit de piese, fiecare fiind reimaginată și transformată pentru alți și alți spectatori.

 

Competența multiplă și interculturală a teatrului la sfârșitul secolului al XX-lea este ceva nou și dătător de speranțe pentru viitor. Iar capacitatea de a depăși barierele limbajului verbal și ale obiceiurilor, de a folosi mijloace aparent simple - mâna sau chipul cuiva, un strigăt nearticulat, un spațiu gol - sau mijloace complexe - o metropolă decadentă, străbătută de ecouri din trecut; sau echipamente electronice în valoare de milioane, care necesită un personal de înaltă calificare, toate acestea asigură o diversitate cu adevărat uimitoare. Însă teatrul de la sfârșitul secolului XX a învățat să reunească mijloacele amintite pentru a obține momente de spectacol care par amplificarea gândurilor și dorințelor spectatorilor.