Jurnal de seminarist

Un jurnal este un fel de alter ego. Îl citești și mă citești. Nu-mi citești creația literară, ci gândurile, sentimentele mele despre ceea ce am scris, am făcut sau despre ceea ce intenționez să fac. Un jurnal este, de asemenea, un fel de... nu „Gâlceava înţeleptului cu lumea" (D. Cantemir), ci gâlceava mea cu mine însumi, dar şi cu cei din jur, deci tot cu lumea, însă cu lumea mea. În cazul de faţă, vorbim despre însemnări din viața zilnică a unui tânăr de 17, 18, 19 ani, „smuls" din atmosfera efervescentă a ,,târgului" Botoşanilor şi transplantat într-un loc cu totul străin unde acomodarea cu mediul, cu regimul, cu oamenii constituia o permanentă problemă. Jurnalul a devenit astfel locul mărturisirii, al eliberării interioare, prieten intim şi terapeut totodată. Ca antrenament, ca exercițiu de scriere, jurnalul a reprezentat şi un mod de verificare a celor ce am zis sau făcut, eu sau alţii, şi de reflecție asupra acestora. Aşezându-mi viaţa pe hârtie am dat curs, posibil, atât nevoii de a scrie, dar mai ales, poate, prin teoriile pe care mi le făceam singur, unei încercări, mai degrabă neconştientizate, de a mă înţelege pe mine însumi.