Lantul slabiciunilor comunicationale in lumea lui Caragiale si in cea de azi
Nimic nu refuzam- madam Piscupescu lu' madam Dascalescu, madam Schelarescu lu' madam Piscupescu, madam iconomescu, madam Preotescu lu' madam Diaconescu lu' madam Iconomescu, madam Preotescu lu' madam Diaconescu, d-ra Popescu lu' madam Preotescu, eu d-rii Popescu, si mie amicul Costica Ionescu... - I.L. Caragiale - Lantul slabiciunilor (Moftul roman, 24 iunie 1901)
Fragment din cartea "Lantul slabiciunilor comunicationale in lumea lui Caragiale si in cea de azi" de Cristian Stamatoiu:
"SIMT ENORM SI VAZ MONSTRUOS
PRIN... MICUL ECRAN
Dincolo de biografia sa literar-jurnalistica, I. L. Caragiale a fost contemporan cu fenomene definitorii pentru constituirea principiilor jurnalismului, ca parte a teoriei comunicarii. Astfel, scriitorul a fost martor al activitatii aproape empirice a unor mituri ale jurnalismului ce s-au ghidat la inceput doar dupa spiritul pragmatic: primele agentii de stiri, precum: Havas si Reuters; dezvoltarea presei franceze pe baza unei traditii medievale: Le Figaro, Le Petit Journal, La Croix, si a celei engleze, cu radacini in iluminism: The Times, The Guardian, Daily Telegraph, The Financial Times, Daily Mail, Daily Express si Daily Mirror, totul, pe fondul introducerii in 1860 a tiparului rotativ in S.U.A., fapt ce a condus la initierea unei rivalitati creatoare intre trusturile de presa americane ale lui William Hearst si Joseph Pulitzer, dar si la aparitia supersindicatului informational Associated Press...
I. L. Caragiale, ca si element activ al presei romanesti la pragul dintre secolul al XIX-lea si al XX-lea, a fost direct implicat in dezvoltarea limbii literare romanesti si a variantei sale jurnalistice prin colaborarile lui cu periodice din tara si strainatate, precum: Epoca, Epoca literara, Adevarul, Sara, Povestea vorbei, Lumea ilustrata, Calendarul Dacia..., prin asocierea cu F. Dame la editarea in timpul Razboiului de Independenta a Natiunii romane, la colaborarea cu George Cosbuc si Ioan Slavici la fondarea revistei Vatra (1894) si prin sustinerea, impreuna cu acesta din urma, a lui Mihai Eminescu in editarea intre 1877 si 1883 a ziarului conservatorilor, Timpul, sau prin participarea la maturizarea presei romanesti umoristice. Astfel el a editat pe cont propriu in 1877 intr-un pretins tiraj de „33333" de exemplare per numar revista Claponul, si intre 1893 si 1902 (cu intermitente) a celebrului Moft roman care autointitula ironic; Revista spiritista nationala, organ pentru raspandirea stiintelor oculte in Dacia Traiana ce anunta pe foaia de titlu ca:
Apare cand iese de sub tipar...
Si nu intamplator Caragiale face referire in scop umoristic la mitologiile jurnalistice contemporane lui, asa cum se va vedea in paginile lucrarii noastre. Ceea ce intereseaza in aceasta etapa este faptul ca dramaturgul a fost parte a unui proces cultural ce a generat apoi teorii precum aceea injectiei hipodermice, a efectelor nelimitate generate de glontul magic, a metodei Williams, a efectului de ochean intors, sau a strategiei feature, ajungandu-se pana la conturarea speciilor jurnalistice moderne."
