Limbajele noastre, limbile nimănui

Reflecția specialistului se construiește urmând traseul unei pasiuni pentru o temă culturală eternă - cea a imaginarului lingvistic - pe cât de copios ilustrată în literatura universală, pe atât de puțin abordată în analize de detaliu, pentru cazul literaturii române. Pasiunea pentru subiect este cea care o ajută, în primul rând, pe autoare, să își întemeieze sintezele pe o bibliografie impresionantă - prin acuratețe, ca și prin actualitate. Aceeași pasiune subîntinde, de-a lungul întregului volum, decupajul exemplelor, spuneam, mergând de la modernismul (românesc, european...) la construcțiile artistice extrem-contemporane, ce recurg inclusiv la transmedialitatea electronică a noilor limbaje artistice. Autoarea urmărește o temă de poetică a imaginarului inseparabilă de poetica lingvistică a experimentalismelor literare din variate epoci; analizele sale întorc, astfel, literatura - ca „artă a cuvântului” (după Hölderlin) sau ca „artă a cuvântului care lipsește” (după Steiner) - la concretețea materiei sale constitutive, ridicată la rang de substanță simbolică a propriilor teme. În epoca noastră, când literatura este tot mai adesea studiată ca repozitoriu al unor ideologii și ca mărturie (dacă se poate, critică) a unor epoci sau a unor lumi, studiată, așadar, pentru ceea ce spune, pentru capacitatea sa de a referenția o istorie și de a transmite un mesaj către public, în astfel de vremuri, cartea Ancăi Chiorean trebuie salutată și ca o necesară reașezare a echilibrului ireductibil dintre cele două funcții ale limbajului (...și problema stilului, cum spunea teoreticianul meu literar favorit). - Ioana Bot