Volumul Adelei Efrim sta sub semnul unei poetici a citadinului, a cotidianului sufocant, dublat de stridenta claxoanelor, sirenelor ambulantelor, alarmei telefonului sau zgomotului betonierelor. Si, in timp ce se inalta cate o constructie in dreptul unei ferestre, asistam la autoscopia fiintei poetice, prinsa intre propriile ziduri, ducand cu sine molozul trairilor interioare sau extragandu-si energia de a continua in acest labirint cimentat, sub influenta vreunui banner sau a sloganului publicitar. Poetica citadinului e concurata, astfel, de cea a defragmentarii sinelui, care exploreaza stari limita, la granita dintre viata si moarte, tipat si tacere – aparenta, in fond, echivalenta cu un suicid interior sau cu plasmuirea unei alte lumi, ridicata pe temelia gandurilor fiintei. Impresia este, adesea, de existenta „intre lumi paralele”, in care o Ana zidita in propria cruce traieste poezia ca imaginatie si "excentricitate pacloasa”, cu speranta infloririi precum un salcam, dar constienta de amenintarea artificialului, a falsului si a „iubirii fara iubire”, asa cum un limonagiu ii ofera "praf de sare de lamaie/ dizolvat in apa de la robinet pe post de limonada.” - Maria Dinu