Lumină, culori, infraroșu, ultraviolet, pietre prețioase, mirosuri și parfumuri, gusturi, influențele lor fizice, fiziologice, terapeutice este al treilea volum din seria
Lumea fascinantă a vibrațiilor prin intermendiul cărora se manifestă în cadrul Creației Dumnezeiești feluritele energii mai mult sau mai puțin tainice
În realitatea enigmatică ce există dincolo de tot și toate cele în Creația Dumnezeiască, toate științele, fizica, fiziologia, biologia, chimia, inclusiv diversele arte, cum ar fi muzica etc., sunt în mod indisolubil legate și este firesc să fie în permanență legate între ele, pentru că toate sunt asociate, fără nicio excepție, Legilor Dumnezeiești universale ale firii și cauzei supreme primordiale.
Cunoașterea din ce în ce mai aprofundată a acestor legi Dumnezeiești fundamentale, studiul atent al acestor unde, ne ajută să înțelegem din ce în ce mai bine nu numai faptele, ci și anumite evenimente ce sunt corelate cu acestea de ordin fizic, fiziologic, biologic. În rezumat, s-ar putea spune că sinteza pertinentă a tuturor cercetărilor, a tuturor științelor ce sunt dincolo de aparențe unificate într-un enigmatic TOT, conduce la intuirea, la descoperirea unei Cauze primordiale, creatoare, providențiale, ce ni-L dezvăluie pe Dumnezeu, către care se înalță din treaptă în treaptă sufletul nostru printr-un urcuș progresiv.