Lumea prin ochii unui visător. Volum de poezii și proză scurtă
Aș descrie această compoziție de lucrări, aranjate în pulsuri de culoare, drept momentul în care adolescența a întâlnit creativitatea, iar tinerețea a înțeles cum poate să își modeleze lumea. Timpul, trecerea lui, magia visului și a visării, percepute prin ochi ce abia începeau să trăiască schimbările interioare și exterioare, au fost picurate pe foi precum sângele de visător în arta de cerneală.
Pe toată durata liceului, inspirația apărea în momente aleatorii, ca și cum dintr-o colivie a sufletului se strecura, în razele de soare, câte un fluture abia ieșit din cocon, care își dorea să fie văzut. Fiecare creație literară, ce alcătuiește volumul Lumea prin ochii unui visător, a luat naștere, s-a dezvoltat și a trăit strâns legată de adolescența mea, trecând prin pandemie, lockdown, pierderi, regăsiri și, cel mai important, maturizare.