Manualul de Drept penal - Partea generală - este o lucrare care analizează normele cuprinse în Partea generală a Codului penal din perspectiva doctrinară și jurisprudențială. Alături de examinarea acestor norme juridice, cartea cuprinde și un titlu destinat aspectelor introductive privind materia dreptului penal.
Cei care vor lectura lucrarea vor găsi informațiile necesare pentru a dobândi cunoștințele utile atât din perspectiva practică, cât și din punct de vedere teoretic. Cititorii își vor putea forma o imagine de ansamblu și exhaustivă a normelor care reglementează aplicarea legii penale în timp și spațiu, instituția infracțiunii, instituția sancțiunilor de drept penal, instituția răspunderii penale (a persoanelor fizice și juridice) etc.
Cartea valorifică operele reprezentative ale doctrinei de specialitate, prezintă cazuri soluționate de organele judiciare, inclusiv decizii obligatorii pronunțate în materie penală de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
În plus, sunt examinate decizii relevante ale Curții Constituționale și ale Curții Europene a Drepturilor Omului.
Manualul se adresează studenților din învățământul juridic românesc, practicienilor dreptului, cercetătorilor de specialitate, legislatorilor, dar și tuturor persoanelor interesate de domeniul dreptului penal.