Romanul
Marea de farmece este volumul al treilea din seria
Prăvălia de vrăji
Un cozy romance încântător despre puterea de a-ți găsi echipajul, familia și, poate cel mai important, curajul de a te regăsi într-o lume a magiei și a haosului, în care muzica - și plăcintele cu piersici - alină și vindecă orice inimă frântă.
Corabia ei. Regulile ei.
Muzica lui. Inimile lor...
Marin a simțit mereu chemarea mării albastre. Trădată de fostul logodnic și hotărâtă să nu mai creadă în dragoste, ea trăiește și lucrează ca livratoare independentă, navigând de la o insulă la alta și transportând o gamă largă de mărfuri cu un echipaj inedit, din care fac parte Perri, șarpele-de-mare, și Ree, marinarul-arbust.
Într-una dintre călătoriile de rutină în Alyssium, capitala imperiului, Marin se trezește în mijlocul unei revoluții și-l găsește pe prietenul ei, talentatul compozitor Dax, în bătaia focului. Ceea ce începe ca o misiune de salvare se transformă într-o înțelegere: Marin îl va accepta pe Dax ca membru al echipajului dacă o însoțește pe insula ei natală și pretinde că este iubitul ei.
Deși a jurat să-și asculte mintea, nu inima, Marin devine intrigată de încăpățânarea compozitorului, de pasiunea lui pentru povești, de zâmbetul său fermecător - și-și dă seama că poate nu ea îl salvează pe el. Poate că e exact invers.
Lectura perfectă în care să te scufunzi dacă vrei să te relaxezi! -
Stephanie Burgis
Cititorii o vor considera o evadare mângâietoare și extrem de amuzantă din realitate. - Publishers Weekly
Traducere din limba engleză de Bogdan Voiculescu.