Cartea aceasta este un minunat dascăl, care edifică pe cititorii atenți, îi clarifică în mai multe nedumeriri, îi îndrumă minunat, pentru a deveni mai buni, mai devotați binelui, stele călăuzitoare pe calea vieții și a mântuirii. În lumina citirii și istorisirii acestor minuni, mulți necredincioși disperați și urâtori ai binelui îmbrățișează credința vie, speranța, dragostea Sfântă, cei mândri îmbrățișează smerenia, hulitorii slavoslovia, zgârciții mila, necurății curăția, mânioșii blândețea, zavistnicii bunătatea, lenevoșii hărnicia, lacomii cumpătarea, sufletul întristat își află imediat felurite pilde de mângâiere și încurajare sufletească.
Preacurata Maică, Fecioara Maria, ocupă un loc foarte însemnat și ales în cultul Bisericii Creștine. Ea este cea mai curată și mai aleasă dintre fecioare și maici, care cu vrednicie a primit harul Dumnezeiesc, zămislind din Duhul Sfânt și născând pe Fiul lui Dumnezeu, pe Domnul nostru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, pe Mesia cel mult așteptat de toate neamurile. Preasfânta Fecioară Maria mai înainte de zămislire a fost hărăzită lui Dumnezeu de părinții Săi, Ioachim și Ana.
În copilărie și fragedă tinerețe, Ea a avut o aleasă creștere, în casa părinților Săi până la vărsta de trei ani, și în templu, timp de aproape doisprezece ani. Alegerea de sus și creșterea deosebită, însoțite de zelul Ei covârșitor în a sluji pururea lui Dumnezeu, au înălțat-o la cea mai înaltă treaptă, deasupra tuturor fecioarelor și a maicilor din lume, deasupra tuturor oștilor îngerești, rămânând pururea Fecioară și devenind Maică a lui Dumenzeu-Cuvântul. - Protos Nicodim Măndiță
• Minuni în profețiile Vechiului Testament
• Minunile despre zămislirea și nașterea Maicii Domnului
• Minunile Maicii Domnului cu cei păcătoși
• Minunile Maicii Domnului făcute cu cei morți
• Minunile Maicii Domnului făcute prin Sfintele Icoane