Mircea Martin. Elogiul nuanței

Cartea de faţă conturează un portret sintetic al unei personalități a criticii şi teoriei literare româneşti, Mircea Martin, profesor universitar, membru al Academiei Române, editor, autor al unor cărţi de referinţă care au marcat peisajul cultural românesc din perioada postbelică. [...] Prin exercițiul lecturii critice, textele din acest volum relevă fețe distincte ale cărturarului care a exercitat o influență incontestabilă asupra unei întregi generații de critici și teoreticieni ai literaturii, cărora le-a insuflat pasiunea interogării sensurilor textului literar, prin revelarea unui orizont conceptual amplu și divers. Cărțile lui Mircea Martin se disting, așa cum relevă autorii din această carte, prin finețea și geometria interpretărilor, valorificând distanța optimă și atașamentul față de operă, adecvarea și identificarea, suplețea disociativă, dialogul cu ideile, cu cărțile și cu scriitorii și, mai ales, cultivarea nuanței ca metodă de lucru. - Iulian Boldea

 

Fără îndoială, Mircea Martin este pentru mine unul dintre cei doi sau trei colegi de generaţie de care m-am simţit de-a lungul deceniilor mereu apropiată. O apropiere şi chiar o înrudire mai mare decât ar putea‑o dovedi biografiile noastre, desfăşurate pe planuri diferite, care se intersectau rar. Ne-am întâlnit în redacţia revistei Amfiteatru în primii ei ani, care şi pentru noi reprezentau o linie de start, în acel scurt luminiş al comunismului românesc când - după deschiderea închisorilor şi refuzul reprimării „Primăverii de la Praga” - începeam să sperăm împreună. - Ana Blandiana, „Generaţie şi creaţie”

 

Din multitudinea creaţiilor academicianului Mircea Martin, eseurile sale despre critică literară, identitate culturală şi postmodernism ies pregnant în evidenţă, în virtutea vocaţiei şi etosului lor metaliterar şi filosofic, drept îndrumar al unei cuprinzătoare filosofii a culturii, menită să ne călăuzească într-o lume plină de ambiguități, confuzii, biasuri sau erori categoriale; dar şi ca un autoportret intelectual al criticului la maturitatea sa deplină. Iată doar câteva din ideile forţă, călăuzitoare, ale acestei cărţi care respiră o înțelepciune nuanţată şi plină de discernământ critic. - Mircea Dumitru, „Revitalizarea culturii critice”

 

Apartenenţa la un spaţiu cultural de o asemenea factură poate explica, şi ea, dar poate mai ales ea, atitudinea plină de civilitate a unui critic şi teoretician literar ca Mircea Martin, în toate tipurile de dialog în care s-a angajat. De acolo, absenţa asertivităţii accentuate, refuzul radicalismului exacerbat, arogant. De acolo, un anume bun‑simţ al situării într‑o polemică, fapt care nu îl privează de fermitate. Dar ea e nuanţată până la ultimul detaliu, cu migală şi răbdare. De acolo, o inconfundabilă artă a reţinerii şi amânării unui verdict rapid, atunci când dialoghează cu prestigioşii predecesori români sau cu ilustre figuri ale filosofiei şi teoriei literare moderne, de la Walter Benjamin la Roland Barthes sau Jean-Pierre Richard. - Adriana Babeți, „Un savant inter confinia”