Countdown header img desk

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Countdown header img  mob

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Promotii popup img

🍉Până la -50%!🍉

Nu rata

Weekendul LITERAr!🏖️

Mirosul lui după ploaie

Coperta cărții 'Mirosul lui după ploaie - Cedric Sapin-Defour'
Rasfoieste
Mirosul lui după ploaie
Bestseller internațional - distins în 2023 cu Prix 30 Millions d’Amis, supranumit Goncourt des Animaux, Prix Terre de France și Prix de la Société Centrale Canine, iar în 2024 câștigător al Trophée de l’Auteur de l’année, acordat de Livres Hebdo -, tradus în peste douăzeci de limbi, Mirosul lui după ploaie este romanul celor treisprezece ani de complicitate, rutină, libertate și afecțiune absolută dintre Cédric Sapin‑Defour și câinele său Ubac, un ciobănesc de Berna.
 
Într-o lume tulburată de prea multe vorbe-n vânt, prietenia unui necuvântător dă glas esențialului. Ubac intră în viața autorului ca o întâmplare, dar se dovedește a fi una dintre marile întâlniri. Împreună, cei doi străbat munții și descoperă loialitatea din refugiul prieteniei, în care, cu răbdare, își împart, ca pe o bucată de pâine, timpul. Când marea prăpastie îi desparte, ceva din tăcerea relației se aude ca un ecou, umple golul și deschide poteca. O poveste reală, inspirată, parcă, dintr-un mit animist. - Alexandru N. Stermin 

Traducere din limba franceză de Doru Mareș.
Citește mai mult

-20%

nou

PRP: 57.00 Lei

!

Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.

45.60Lei

45.60Lei

57.00 Lei

Primești 45 puncte

Important icon msg

Primești puncte de fidelitate după fiecare comandă! 100 puncte de fidelitate reprezintă 1 leu. Folosește-le la viitoarele achiziții!

În stoc

Livrare

Estimare livrare marti, 30 iunie

Important icon msg

Acest termen de livrare este estimativ. În cazul perioadelor aglomerate pot apărea întârzieri.

Livrarea produselor din stoc se realizează în decursul a 24-48 de ore (zile lucrătoare) de la plasarea comenzii.

Livrarea cărților în engleză aflate în stocul furnizorilor noștri se realizează în intervalul de 2-4 săptămâni, afișat în pagina de produs. Toate comenzile care conțin un titlu din această categorie vor fi livrate la termenul cel mai îndelungat. În cazul în care dorești împărțirea comenzii, te rugăm să ne contactezi pentru a-ți comunica toate condițiile. Poți găsi aceste informații și în secțiunea Termeni și Condiții.

Descrierea produsului

Bestseller internațional - distins în 2023 cu Prix 30 Millions d’Amis, supranumit Goncourt des Animaux, Prix Terre de France și Prix de la Société Centrale Canine, iar în 2024 câștigător al Trophée de l’Auteur de l’année, acordat de Livres Hebdo -, tradus în peste douăzeci de limbi, Mirosul lui după ploaie este romanul celor treisprezece ani de complicitate, rutină, libertate și afecțiune absolută dintre Cédric Sapin‑Defour și câinele său Ubac, un ciobănesc de Berna.
 
Într-o lume tulburată de prea multe vorbe-n vânt, prietenia unui necuvântător dă glas esențialului. Ubac intră în viața autorului ca o întâmplare, dar se dovedește a fi una dintre marile întâlniri. Împreună, cei doi străbat munții și descoperă loialitatea din refugiul prieteniei, în care, cu răbdare, își împart, ca pe o bucată de pâine, timpul. Când marea prăpastie îi desparte, ceva din tăcerea relației se aude ca un ecou, umple golul și deschide poteca. O poveste reală, inspirată, parcă, dintr-un mit animist. - Alexandru N. Stermin 

Traducere din limba franceză de Doru Mareș.
Citește mai mult

Detaliile produsului

S-ar putea să-ți placă și

De același autor

Rating general al produsului

5 stele
2
4 stele
0
3 stele
1
2 stele
0
1 stele
0

Părerea ta e inspirație pentru comunitatea Libris!

Review-uri

Gladca Mara 19/06/2026 14:25
green icon awesome check Achiziție verificată
Această carte m-a emoționat foarte mult deoarece mi-a amintit de câinele meu, care nu mai este alături de mine. Povestea surprinde frumos legătura specială dintre om și animal și m-a făcut să retrăiesc multe amintiri prețioase. O recomand tuturor iubitorilor de animale.
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
Florin TFD 25/05/2026 12:02
green icon awesome check Achiziție verificată
Mirosul lui după ploaie. La fel de bine se putea numi jurnalul lui Cedric. Cu mici excepții, cartea reușește să te adoarmă chiar și atunci când nu-ți este somn. Deși cred că autorul a vrut să fie o scriere profundă, timp de 200 de pagini m-am gândit că francezii ar trebui să se limiteze la ce fac ei mai bine. Și anume să te corecteze atunci când pronunți greșit cuvântul croissant. Culmea, cartea prinde viață în ultimele 40 de pagini, odată cu moartea lui Ubac. Oricine a pierdut vreodată un blănos va rezona cu trăirile autorului. Prea puțin. Prea tărziu.
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
Grad Bianca 23/05/2026 16:15
O carte foarte poetică, despre legătura între două ființe , până la contopire, nu doar legătura între om și animalul său, ci o legătură de prietenie, înțelege reciproca.
O recomand, o carte pentru suflet
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments

3 din 3 de rezultate

Acum se comandă

Noi suntem despre cărți, la fel este și

Newsletter-ul nostru.

Abonează-te la veștile literare și primești un cupon de EXTRA -10% reducere pentru viitoarea ta comandă!

Mă abonez image one
Mă abonez image one
Accessibility Logo