Misterul gradinii toscane

Probabil că elementul central, de prim interes pe care se construieşte orice roman mystery-poliţist este următorul fapt banal: cineva a făcut ceva mai mult sau mai puţin discutabil, dintr-un anumit motiv mai mult sau mai puţin cunoscut. Rămâne în sarcina protagoniştilor, fie ei detectivi profesionişti sau de ocazie, să reconstituie evenimentele şi să descopere adevărul. Iar dacă în romanele poliţiste obişnuite este vorba de a afla autorul unei crime şi de a face dreptate , în thrillere istorice moderne a la Dan Brown, intervin deja dezvăluiri care nu mai privesc doar un singur deces misterios (deşi adesea el constituie punctul de plecare pentru ceea ce va urma), ci ţintesc spre conspiraţii de proporţii planetare. Ţine până la urmă de autorul romanului în ce fel vrea să răspundă la cele două întrebări esenţiale ale intrigii mistery: cine? respectiv de ce?. O variantă ar fi cea din romanele cu Hercule Poirot sau Miss Marple: curat şi ingenios: o crimă simplă, inteligentă, rezolvată de măiastrul detectiv care pune cap la cap detalii banale, trecute cel mai adesea cu vederea, dar care alcătuiesc la final răspunsuri elegante (pe care toţi le recunoaştem ca fiind de fapt cât se poate de accesibile). O a doua variantă ar fi cea în stilul lui Dan Brown: cu desfăşurări grandioase şi impresionante de forţe, cu mize mari, de care atârnă soarta umanităţii, cu alergături pline de suspans, descifrări complicate de simboluri milenare, interpretări decisive, arbori genealogici de scormonit, răsturnări de situaţie şi câte şi mai câte indicii din care poţi ţese nenumărate conspiraţii mondiale. O a treia variantă ar fi cea a lui Mark Mills care le combină de fapt pe primele două. Mai precis, formula romanescă dezvoltată în Misterul grădinii toscane, reţine elementul crimelor misterioase, simple, fără mize planetare şi fără legături cu orice fel de complot internaţional dar apropie dezlegarea lor de un proces destul de elaborat de interpretare a simbolurilor, care nu ocolesc mari cărţi ale umanităţii ca Divina Comedie sau Metamorfozele lui Ovidiu. Şi tocmai pentru a da un aer credibil întregului eşafodaj narativ, Mark Mills alege să-şi plaseze acţiunea şi protagoniştii tocmai în Toscana, în apropiere de Florenţa, într-o atmosferă încărcată de cultură şi istorie.

Adam Strickland, student la Istoria Artei, la Cambridge, în anii 50, primeşte o sugestie din partea profesorului său de a-şi pregăti teza de licenţă pe tema unei grădini italiene din Toscana. Ajuns în Italia, pe perioada verii, Adam se va întâlni cu Signora Docci, proprietara superbei vile şi grădini renascentiste ale cărei poveşti neîncheiate şi misterioase, legate de cele petrecute în regiune, vor stârni curiozitatea tânărului student. Pe de o parte, aranjamentul grădinii, sub forma unor luminisuri decorate cu statui ale personajelor din mitologia greacă îl vor încredinţa pe Adam că grădina vilei Docci, aparent un monument închinat de Francesco Docci, un nobil italian propriei sale soţii, s-ar putea să spună de fapt o poveste mai întunecată, fără îndoială însă, cât se poate de subtilă. Pe de altă parte, Adam va fi intrigat nu doar de recompunerea unui puzzle alcătuit acum mai bine de 500 de ani, ci şi de cele întâmplate la vila Docci în timpul celui de-al doilea război mondial: moartea fiului signorei Docci în urma unei altercaţii cu trupele germane aflate în retragere, în condiţii nu tocmai limpezi. Ambele enigme se vor dovedi suficient de provocatoare pentru Adam care, pe măsură ce se va apropia de rudele signorei Docci (inevitabil se naşte şi o poveste de dragoste… suntem totuşi în Toscana şi respirăm frumuseţe şi cultură… cam greu să nu te îndrăgosteşti), va afla pe pielea lui că aparenţele sunt, cum altfel, decât înşelătoare.

Mark Mills reuşeşte să scrie un roman în care rezolvarea unui mister într-un cadru răpitor de frumos devine necesara prin pura personalitate a enigmei, fără să mai aibă nevoie de nici o finalitate justiţiară.

MISTERUL GRADINII TOSCANE – Mark Mills- Editura Leda – 2010

Sever Gulea pentru blog.libris.ro