Nesfarsite imbratisari

Raluca Soltuzu
 Nascuta in anul 1993 in orasul Bacau, am terminat facultatea de Informatica din cadrul Universitatii "Vasile Alecsandri". Nevoia mea de scris a pornit din cele mai puternice sentimente: iubirea si suferinta. Le-am pus impreuna pentru ca  e obligatoriu ca cele doua sa vina la pachet. Nu poti iubi fara suferinta si nu poti suferi fara iubire. Inca nu am cunoscut viata in toate nuantele ei si nici viata nu m-a cunoscut pe mine in toate ipostazele.
   Uneori de durere m-am ascuns printre literele negre si mi-am format un univers alcatuit din mine si dorintele mele. Alteori, de fericire, am urlat cu litere colorate sentimente de bucurie. In scris am gasit o alinare si un prieten adevarat. Cand ai vorbit ultima data fara sa fii intrerupt, judecat, tradat sau sfatuit?
Cand vreau sa-mi spun sentimentele, presar litere in foi iar ele ma asculta tacute si rabdatoare. Cateodata ma parasesc si raman, in fata, cu o foaie alba si goala, ca tavanul pe care il vezi cand ultimul vis din zori s-a sfarsit. Alteori vin toate deodata si se imbulzesc in mintea, sufletul si foile mele. Atunci sunt cea mai fericita. Atunci simt ca traiesc.
   Prin scris am reusit sa inteleg ca personajul principal din viata mea sunt EU. Am inteles ca in mine se gaseste toata frumusetea si uratenia, toata bucuria si tristetea, soarele si ploaia, caldura si frigul. Am inteles ca eu sunt autoarea vietii mele si ca propriele-mi maini modeleaza destinul.
Fragment din cartea: Nesfarsite imbratisari - Raluca Soltuzu

El purta o camasa rosie si jeansi. Parul negru ii incadra perfect fata iar zambetul lui degaja incredere. Sprancenele groase si negre pazeau ochii fl amanzi parca de dragoste. S-a indreptat cu pasi hotarati spre Rebecca si a initiat o conversatie aparent banala dar plina de substrat. Era un barbat deosebit de inalt si de bine proportionat. Sorbea dintr-un pahar patratos inghitituri mari de wiskey racorit cu multe cuburi de gheata.
Lumina slaba din cafenea ii intuneca chipul intr-un mod misterios si fermecator.
– Da-mi voie sa-ti ofer o cafea, a spus el in timp ce un chelner cu papion negru si camasa alba ii intindea Rebeccai o
ceasca mica.
Aceasta a privit nepasatoare inspre cafea si a raspuns:
– Nu ma dau in vant dupa cafeaua neagra, dar pentru ca nu e frumos sa refuzi, o voi accepta.
– Se spune ca cel mai bine cunosti un om dupa cum isi bea cafeaua. Te-am vazut stapana pe situatie, cu spatele drept si arcuit si picioarele asezate unul peste altul. M-am gandit ca esti o femeie puternica si iti place cafeaua amara.
Cu cat noaptea era mai tarzie, cu atat el era mai fermecat.
Ii facea complimente cu privire la rochia alba care o punea perfect in valoare, rochie la care asortase pantofi i cu toc inalt.
Ii admira parul ondulat ce semana cu valurile marii in noapte. Ochii ei negri erau scosi in evidenta de fardul de pleoape
argintiu, iar genele lungi ofereau un aer de eleganta intregului tablou. Aceea a fost noaptea care le-a marcat destinul. Niciunul dintre ei nu s-a gandit ca aceea avea sa fi e prima seara din restul vietii lor impreuna.
El i-a aratat ce inseamna sa apartii cuiva, cum e sa fi i iubit neconditionat si ce inseamna sa ai o persoana care sa-ti fi e alaturi din proprie vointa si nu dintr-o intamplare a sortii.