• Autor distins cu Premiul Goncourt pentru literatura in 2010
Bine-cunoscutul autor al romanelor
Oscar si Tanti Roz si
Evanghelia dupa Pilat publica de aceasta data o carte autobiografica despre miracolul petrecut cu mai bine de jumatate de secol in urma, care avea sa-i influenteze decisiv viata si scrisul, oferindu-ne o poveste vie, concisa despre noaptea sa de foc, dupa cum Pascal si-a numit propria noapte mistica.
Schmitt imbina relatarea foarte personala a experientei mistice cu superbe dialoguri pe tema spiritualitatii purtate cu tovarasii sai de calatorie. Fie ca sunt sceptici, atei sau credinciosi ferventi, fiecare are ceva de spus si de impartasit. - Lire
Imi schimbasem conceptia despre calatorie: destinatia conteaza mai putin decat renuntarea. A pleca nu inseamna a cauta, ci a parasi totul, apropiati, vecini, obiceiuri, dorinte, opinii, pe tine insuti. Nu are rost sa pleci decat ca sa te abandonezi necunoscutului, neprevazutului, posibilitatilor infinite, chiar imposibilului. A pleca inseamna sa-ti pierzi reperele, stapanirea, iluzia ca stii si sa fii dispus sa intampini ceea ce e iesit din comun. Adevaratul calator ramane fara bagaje si fara tinta. - Eric-Emmanuel Schmitt
Traducere din limba franceza de Marieva Ionescu.
Fragment din cartea "Noaptea de foc" de Eric-Emmanuel Schmitt:
"Desi plat, desertul ne inalta pana la cer. Stelele scaparau, atat de aproape, incat as fi putut sa le culeg. Un fel de mere stralucitoare atarnand la-ndemana in livada pe care o forma muntele Hoggar.
Noaptea, Sahara capata un aer de sarbatoare. In vreme ce la lumina soarelui ne impune asceza, in intuneric devine bogata, fertila, generoasa, orientala, oferindu-ne un rasfat de podoabe create de cel mai excentric bijutier, coliere, brose, tiare cu diamante, lanturi de aur si bratari de scantei; o caseta de catifea rosiatica plina de stele, peste care domneste luna de argint, ca o regina a balului, raspandindu-si lumina atotstapanitoare. Ne indepartaseram de foc, ca sa ne obisnuim ochii cu lucirea sferelor. Pe pamantul intunecat intinderile netede, dunele si stancile isi amestecau contururile intr-un creuzet cenusiu.
Jean-Pierre statea in picioare in mijlocul pelerinilor inveliti cu paturi, tinandu-ne o lectie de astronomie. Cercetator la observatorul din Toulouse si profesor la universitate, jubila acum, emotionat sa predea in aceasta sala de clasa extravaganta. Pentru prima data-n viata, putea sa arate corpurile ceresti din ochi sau sa indice cu degetul pe tabla cerului liniile care formau o constelatie; Orion, Ursa Mica sau Ursa Mare nu avusesera niciodata atata concretete si nu parusera atat de aproape.
Aici, in lipsa oricarei surse de lumina agresiva produsa de civilizatia omeneasca, cosmosul isi etala nestingherit splendorile. Mie mi-ar fi fost de-ajuns sa le contemplu... Aveam oare nevoie sa le numesc ca sa le admir? Sa le tin socoteala? In schimb, omul de stiinta, care de o zi incoace nu avea astampar, abia astepta sa ne impartaseasca din cunoasterea lui.
Daca in timpul zilei cerul nu ne ofera decat culoarea lui azurie, noaptea nu are limite. Ne dezvaluie realitati intinse pe milioane de kilometri; ba mai mult, ne arata si realitati disparute, stelele moarte, a caror lumina ajunge inca pana la noi. Descriindu-ne cosmosul, Jean-Pierre ne etala doua infinituri, cel al timpului si cel al spatiului."
Achiziție verificată
