Noua criză a Europei

În raport cu orice altă epocă, lumea în care trăim este diferită. Concentrări de putere industrială, tehnologică și militară mai mari ca oricând, afirmarea civilizațiilor Asiei, tehnologii radical noi, bazate pe inteligența artificială, biologia sintetică și mecanica cuantică, expansiunea fake news-urilor schimbă lumea. Nu doar în detalii, ci în organizări și decizii care afectează viețile oamenilor.

 

Pe acest fundal istoric Europa a redevenit problemă. În vreme ce alte continente urcă, prin dezvoltare și performanțe, continentul nostru a intrat într-o nouă criză. Ceea ce am anticipat în cartea The Destiny of Europe (Editura Academiei Române, București, 2011) în materie de dificultăți ale Uniunii Europene s-a confirmat din plin - la ele adăugându-se, după cea mai lungă perioadă de pace, războiul de pe continent și debusolarea de astăzi.

 

Nu este pentru prima oară când Europa le solicită europenilor să-i gândească destinul. În definitiv, după Primul Război Mondial, Europa a pierdut întâietatea economică, politică și militară în lume. Al Doilea Război Mondial a însemnat catastrofa ei și intrarea sub controlul unor supraputeri. Acum supraputerile care decid soarta lumii sunt în afara continentului. Europa pare a se mulțumi cu părăsirea proiectului de unificare pe baze democratice, care punea în mișcare țările și domeniile, cu administrarea a ceea ce este și trecerea la înarmare.

 

Europa plătește azi costuri mari nu ca urmare a înaintării raționalismului bazat pe științe, cum susținea Oswald Spengler în Declinul Occidentului (1923). Una dintre observațiile mele este aceea că Europa, în loc să-și păstreze receptivitatea la argumente, pe care i-o și pretinde raționalismul din care se revendică, a intrat în criză - criză de raționalitate, criză de legitimare, criză de motivație, criză de creativitate, criză a înțelegerii și practicării democrației și, în fond, o criză de identitate. Acum de identitatea ei culturală, care a marcat lumea, se abuzează, fără să se înțeleagă ceea ce este și ar trebui să devină cu adevărat Europa. Ceea ce numim Europa unită are viitor sub condiția unei reconstrucții, a refacerii structurilor ei, până la nivelul la care se iau deciziile - cu cât mai devreme, cu atât mai bine.