Nu mai e nimeni acasă

Proza delicat-ironica a Sabinei Yamamoto surprinde prin firesc. Luindu-si nu foarte in serios propriul destin, ea povesteste fara emfaza aventurile pamintesti ale unei fete ca toate fetele, care-i poarta, intimplator, numele. Ceea ce face din personajul principal un personaj de poveste, o aventura din care nu ai idee pe unde fugi - e lumea din jur. Aici, Sabina ar putea da lectii de istorie contemporana. O recunoastem, e a noastra, dar e atit de vaporoasa si de adevarata, incit ramii surprins la fiecare pagina. S-ar parea ca lumea e cea care se stringe in jurul unei familii si o lumineaza. Iar personajul creste in fiecare pagina cum cresc oamenii adevarati zi de zi. - Florin Iaru

 

Greu de ucis. Asa s-ar povesti subiectul acestei carti, dac-ar fi sa-l concentrez in trei cuvinte (sau, intr-o alta varianta: Eroina nu se lasa). Este vorba de un bildungsroman de factura aproape clasica. Dincolo de firul narativ, un film de actiune: o supravietuitoare de pe-un portavion in flacari reuseste sa se salveze in ultima clipa si s-ajunga undeva pe continent, la pace si siguranta. Numai ca portavionul este Romania (iar flacarile sunt Tranzitia), iar continentul este arhipelagul japonez, unde pacea si siguranta sunt doar aparente, bune de vandut turistilor. Eroina, ca imigranta, n-are parte nici de pace si nici de siguranta, ci descopera ca a schimbat un razboi cu altul (ambele fiind, desigur, razboaie civile, adica familiale). Din punctul meu de vedere, ceea ce aduce nou aceasta carte - in afara vocii foarte personale a autoarei - este o ruptura violenta cu traditia romanului romanesc contemporan, specializat in invinsi, in ratati si-n batuti de soarta. Nu stiu daca am inteles mesajul ascuns; mie-mi suna asa: Ia ce vrei si plateste pretul. Sau vei lua ce nu vrei si vei plati acelasi pret, ba chiar mai mare. - Mihai Buzea