Publicata in 1977, la un an dupa moartea autoarei, O autobiografie te tine cu sufletul la gura asemenea romanelor ei. Scrise cu verva, umorul si nonsalanta bine-cunoscute, franturile de amintiri pe care Agatha Christie alege sa le dezvaluie cititorului – sugerand chiar din titlu ca aceasta este o naratiune foarte personala, nu Autobiografia cu majuscula – sunt deopotriva semnificative pentru memoria afectiva a scriitoarei, cat si pentru epoca pe care a trait-o, o perioada framantata din istoria lumii, de la sfarsitul epocii victoriene, cand lumea parea sa aiba rabdare, la cele doua razboaie mondiale si apoi la deplina maturitate si implinire ca scriitoare din anii postbelici. Copilaria si adolescenta, apoi prima casatorie si nasterea fiicei sale Rosalind, moartea primului sot (al carui nume il poarta) si a doua casatorie, cu arheologul Sir Max Mallowan, pe care l-a insotit in expeditiile de sapaturi in Irak, stau marturie pentru o viata pe care Agatha Christie a stiut sa o traiasca din plin, cu toate suisurile si coborasurile ei.

 

Asa ca am de gand sa ma desfat cu amintirile mele – pe indelete, fara nici o graba –, asternandu-le din cand in cand pe hartie. E o munca ce-mi va lua multi ani, probabil. Dar de ce o numesc munca? De fapt, e un privilegiu. Candva am vazut un pergament chinezesc foarte vechi de care m-am indragostit pe loc. Infatisa un batran care sedea sub un copac si juca moara. Desenul se intitula Batran savurand bucuria tihnei. Mi-a ramas intiparit in minte pe vecie. - Agatha Christie