Olguța și aventura din Orient Express este al patrulea volum din seria
Olguța
• Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Secțiunea Literatură pentru Copii și Tineret, pe anul 2024.
Olguța e șocată și rănită, se simte trădată de Dora.
„Poate o să râdeți, dar felul în care vorbise despre mine și despre cât de deosebită eram m-a făcut să mă simt valoroasă. Atinsese un punct sensibil. De multe ori mă simțeam neapreciată, ba de către familie, ba de către colegi. Ea își dăduse seama și profitase, chestie care mă enerva la culme. Nu voiam ca cineva să mă cunoască atât de bine, cu atât mai puțin dușmanul meu absolut.” (p. 136)
Nici măcar cu Victor nu poate vorbi despre asta, sunt prea multe în joc. Și nici acasă nu e totul roz, părinții ei au mari probleme cu banii, iar Olguța se chinuie să găsească singură o soluție.
O veste bună apare totuși sub forma unei invitații semnate de bunicul său milionar: îi e pus la dispoziție celebrul tren Orient Express. Fără să stea pe gânduri, Olguța pleacă la drum cu prietenii ei și cu un bucătar-șef care le îndeplinește toate dorințele culinare.
Aventura de vis se transformă destul de repede într-un coșmar și toți patru ajung captivi într-un vagon, cu zero șanse de salvare.
Ilustrații alb-negru de József Vass.