Atat in scrierile Sfantului Siluan, cat si in cele ale Parintelui Sofronie teologia principiului ipostatic este infatisata in mod catafatic, desi continutul ei este necuprins si negrait. La amandoi predomina acelasi element pozitiv, caci amandoi vorbesc despre un Dumnezeu cunoscut si iubit, ale Carui lumina si prezenta se salasluiesc in inima omului in chip simtit. Dumnezeu il umple pe om cu harul Duhului Sfant intr-un mod personal si unic.
Fiecare om este o persoana, un purtator al principiului ipostatic, pentru ca este zidit dupa chipul si asemanarea Ipostasului Fiului si Cuvantului lui Dumnezeu. Omul si-a primit principiul ipostatic prin porunca plasmuitoare a lui Dumnezeu. Fiind zidit dupa chipul si asemanarea Facatorului sau, el vine in lume purtand in sine un principiu care, precum in Fiinta dumnezeiasca, la fel si in fiinta omeneasca, nu este nicidecum un principiu limitativ, ci unul care poate sa se dezvolte si sa se desavarseasca, pana ce se umple de plinatatea fiintei divino-umane. Numai Dumnezeu poseda principiul originar al Fiintei, iar centrul Fiintei Sale, principiul Ei cel mai launtric, este Persoana-Ipostasul, care reprezinta temelia a tot ce fiinteaza.
La randul sau, omul, fiind chipul lui Dumnezeu, se naste in aceasta viata potential ca persoana-ipostas. Inlauntrul sau sunt tainuite adancuri: el are puterea de a impreuna-lucra cu Ziditorul sau pentru a asimila si vesnic a purta in sine viata cea nefacuta a Dumnezeirii. Principiul ipostatic se dezvolta si se desavarseste in om prin lupta de a reinnoi inlauntrul sau chipul dumnezeiesc si de a redobandi starea fireasca a liberei sale determinari de sine. Acest principiu constituie un dar cu care Dumnezeu inzestreaza faptura zidita si intelegatoare, invrednicindu-l pe om sa devina cu adevarat stapan pe propria-i fire. Principiul ipostatic devine lucrator si se reinnoieste in om atunci cand acesta primeste cercetarea luminii nezidite, care purcede de la Dumnezeul personal si Cel fara de inceput. - Arhimandrit Zaharia Zaharou
