headerdesktop macbook14sep26

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

headermobile macbook14sep26

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Promotii popup img

🎉MacBook Neo Cadou!!!

Plasează comanda

și laptopul

poate fi chiar al tău!🎁

Opere

De (autor): Sfantul Antim Ivireanul

0
(0 review-uri)
Coperta cărții 'Opere - Antim Ivireanul'
Opere

De (autor): Sfantul Antim Ivireanul

0
(0 review-uri)
Volumul cuprinde o selecție din opera literară a lui Antim Ivireanul: în primul rând, Didahiile, predici în care autorul se ocupă cu tâlcuirea învățăturii creștine, a adevărurilor dogmatice și morale, inspirându-se din Sfânta Scriptură, dar și din viața celor cărora le erau adresate; Chipurile Vechiului și Noului Testament, o istorie rezumativă a Vechiului Testament; genealogia lui Hristos, ce urcă până la Adam; Învățătură pentru taina pocăinței, cărticică cu povețe redate într-o formă apropiată de predici, și textele unor Prefețe, Dedicații, Postfețe, scrise de cărturar pentru tipăriturile pe care le-a îngrijit.
 
Aparatul critic însoțitor al ediției cuprinde un studiu introductiv semnat de regretatul Florin Faifer, un tabel cronologic, o serie de note și comentarii la texte, un cuprinzător Glosar, în care sunt explicate cuvintele care prezintă dificultăți de înțelegere cititorului, și o secțiune de iconografie, care completează informația despre înaltul prelat, cărturar și scriitor.
 
Textele lui Antim Ivireanul sunt simple și apropiate de sufletele ascultătorilor, pline de moralitate și de o reală frumusețe stilistică; din punctul de vedere al specialiștilor, pot concura cu tot ce s-a scris și tipărit în românește până astăzi. Ediția a apărut grație suportului financiar al Ministerului Culturii al Republicii Moldova și este destinată cercetătorilor, studenților și tuturor cititorilor interesați de patrimoniul literar românesc.
Citește mai mult

nou

75.00Lei

75.00Lei

Primești 75 puncte

Important icon msg

Primești puncte de fidelitate după fiecare comandă! 100 puncte de fidelitate reprezintă 1 leu. Folosește-le la viitoarele achiziții!

În stoc

Livrare

Estimare livrare vineri, 18 septembrie - luni, 21 septembrie

Important icon msg

Acest termen de livrare este estimativ. În cazul perioadelor aglomerate pot apărea întârzieri.

Livrarea produselor din stoc se realizează în decursul a 24-48 de ore (zile lucrătoare) de la plasarea comenzii.

Livrarea cărților în engleză aflate în stocul furnizorilor noștri se realizează în intervalul de 2-4 săptămâni, afișat în pagina de produs. Toate comenzile care conțin un titlu din această categorie vor fi livrate la termenul cel mai îndelungat. În cazul în care dorești împărțirea comenzii, te rugăm să ne contactezi pentru a-ți comunica toate condițiile. Poți găsi aceste informații și în secțiunea Termeni și Condiții.

Descrierea produsului

Volumul cuprinde o selecție din opera literară a lui Antim Ivireanul: în primul rând, Didahiile, predici în care autorul se ocupă cu tâlcuirea învățăturii creștine, a adevărurilor dogmatice și morale, inspirându-se din Sfânta Scriptură, dar și din viața celor cărora le erau adresate; Chipurile Vechiului și Noului Testament, o istorie rezumativă a Vechiului Testament; genealogia lui Hristos, ce urcă până la Adam; Învățătură pentru taina pocăinței, cărticică cu povețe redate într-o formă apropiată de predici, și textele unor Prefețe, Dedicații, Postfețe, scrise de cărturar pentru tipăriturile pe care le-a îngrijit.
 
Aparatul critic însoțitor al ediției cuprinde un studiu introductiv semnat de regretatul Florin Faifer, un tabel cronologic, o serie de note și comentarii la texte, un cuprinzător Glosar, în care sunt explicate cuvintele care prezintă dificultăți de înțelegere cititorului, și o secțiune de iconografie, care completează informația despre înaltul prelat, cărturar și scriitor.
 
Textele lui Antim Ivireanul sunt simple și apropiate de sufletele ascultătorilor, pline de moralitate și de o reală frumusețe stilistică; din punctul de vedere al specialiștilor, pot concura cu tot ce s-a scris și tipărit în românește până astăzi. Ediția a apărut grație suportului financiar al Ministerului Culturii al Republicii Moldova și este destinată cercetătorilor, studenților și tuturor cititorilor interesați de patrimoniul literar românesc.
Citește mai mult

S-ar putea să-ți placă și

De același autor

Părerea ta e inspirație pentru comunitatea Libris!

Acum se comandă

Noi suntem despre cărți, la fel este și

Newsletter-ul nostru.

Abonează-te la veștile literare și primești un cupon de EXTRA -10% reducere pentru viitoarea ta comandă!

Mă abonez image one
Mă abonez image one
Accessibility Logo