Pachet 12 cărți: Marin Preda

Pachetul conține 12 cărți:

• Cel mai iubit dintre pământeni. Volumul I (432 pagini)
• Cel mai iubit dintre pământeni. Volumul al II-lea (352 pagini)
• Cel mai iubit dintre pământeni. Volumul al III-lea (272 pagini)

• Delirul (504 pagini)

• Imposibila întoarcere (256 pagini)

• Întâlnirea din pământuri. Nuvele și povestiri (456 pagini)

• Intrusul (328 pagini)

• Marele singuratic (384 pagini)

• Moromeții. Volumul I (464 pagini
• Moromeții. Volumul al II-lea (560 pagini)

• Risipitorii (440 pagini)

• Viața ca o pradă (304 pagini)

 

Cel mai iubit dintre pământeni (3 vol.)

Cel mai iubit dintre pământeni rămâne romanul aspirației împlinite; el este testamentul literar al lui Marin Preda și, cum bine remarcă Nicolae Manolescu, în cronica sa din anii ’80, o carte cum nu se scriu două într-o epocă... În fapt, acest roman este cea mai complexă și cea mai valoroasă scriere dintr-un gen fecund în anii regimului totalitar, și anume „romanul obsedantului deceniu“, adică acel roman cu miză politică virulentă care, sub pretextul descrierii ororilor din anii ’50, reprezenta o cronică sumbră a întregului sistem opresiv. Așa cum a observat încă de la început critica, Cel mai iubit dintre pământeni reprezintă un roman total: roman de meditație politică, eseu ideologic, roman de dragoste, roman al unui destin, al mediului intelectual, roman carceral etc. Eugen Simion socotea această scriere „romanul unei mari conștiințe“, aparținând „unui mare prozator care judecă fără părtinire, fără mistificație [...] o istorie în care forțele se confruntă în chip dramatic.” - Oana Soare

 

Delirul este o scriere în care Preda, meditând asupra istoriei ca forță irațională și imprevizibilă, este cu atât mai interesat de resorturile misterioase prin care o „păiățǎ“, prin furia și demența sa, ia frâiele puterii și schimbă configurația unui întreg continent. Cum reușește? Cum este oprită doar atunci când este prea târziu? Ce legi obscure conduc masele, care se lasă adormite de discursul hipnotic al acestui dictator? Desigur, Preda este interesat mai ales de Hitler, dar unele din notațiile sale capătă un aspect mai general, referindu-se, până la urmă, la orice satrap. - Oana Soare

 

Imposibila întoarcere este, în fapt, un jurnal de idei morale și sociale în care analiza fenomenului social se unește cu confesiunea. Subiectele variază: într-un loc e vorba de psihologia etnică, în altă parte de diferența dintre orășean și țăran (temă mai veche în cultura românească). Remarcabil în aceste texte este modul liber de a gândi câteva aspecte ale civilizației actuale și de a da sugestii clare și profunde acolo unde alții cu mai multă știință, dar cu o mai mică intuiție a sensului existenței, se încurcă în subtilități. - Eugen Simion

 

Întâlnirea din pământuri e o scriere excepțională, concepută într-un stil epic necunoscut prozei anterioare. Psihologiile rurale pe care le examinează Marin Preda nu aparțin unor complicați, ci unor indivizi tipici, surprinși în gesturile lor banale, însă dintr-o perspectivă analitică diferită. Intuiția sigură a lui Marin Preda e de a se fi orientat spre zonele neguroase ale psihologiei, unde sublimul, în formele speciale ale eticii sătești, se unește cu trivialul, afecțiunea cu duritatea, spiritualul cu patologicul. - Eugen Simion, Scriitori români de azi, II

Nuvelele din Întâlnirea din pământuri, aceste „scene din viața țăranilor“, aduc o lume crudă și halucinantă, impenetrabilă în violența ei misterioasă.

 

Intrusul este, într-un anume sens, chiar un roman al înfrângerii regimului comunist. Nu de către democrație sau de către firava opoziție internă, ci 1) de către forțele obscure ale psihicului uman, și 2) de către propria sa demagogie. Niciunul dintre personajele din roman nu se lasă transformat în vreun fel de către regim: Surupăceanu devine doar electrician, nu și comunist; Maria rămâne o femeie pe care discursul oficial despre „familia socialistă“ n-o oprește să-și caute fericirea în afara cuplului; directorul combinatului, deși se pregătește să termine facultatea la seral, nu se transformă și în „activistul bun“, oferindu-i eroului Surupăceanu, după accident, doar un derizoriu post de portar. […] Paradoxul întregii opere a lui Marin Preda este acela că învingători sunt numai învinșii, căci numai ei au puterea de a se ridica și de a o lua de la capăt. Condiția tragică a omului, în viziunea lui Preda, rezidă în contradicția dintre imposibilitatea reîntoarcerii și evidența încăpățânatei reîntoarceri a ființei strivite de istorie. - Răzvan Voncu

 

Marele singuratic se inserează într-o buclă epică din Moromeții II, într-o zonă ficțională care rămasese nedezvoltată, mai exact în răstimpul epic dintre eșecul lui Niculae ca responsabil cu colectivizarea și moartea lui Ilie Moromete. Moromeții este marele roman al tatălui; Marele singuratic este micul roman al fiului, personaj proiectat de Preda ca alterego polemic și conceput aproape antitetic în raport cu Ilie Moromete.

 

Prin Moromeții, Marin Preda ne vorbește de țărani cum nu se mai vorbise până la el. Într-o literatură saturată, aparent, de materia vieții țărănești, această apariție părea imposibilă. Izvorul părea epuizat și o adevărată campanie pragmatică împotriva literaturii cu subiecte rurale contribuise și ea, decisiv, la consolidarea impresiei. Marin Preda ne descoperă totuși o lume inedită, scaldată într-o lumină solară care alungă tenebrele. - Mihai Ungureanu

Această ediție definitivă a Moromeților este ediția de referință academică, atât prin acribia lucrului editorial, cât și prin aparatul critic amplu. Studiul introductiv semnat de Oana Soare oferă o perspectivă de istorie literară și istorie a ideilor care clarifică funcția modelatoare a prozei lui Preda. Prin Moromeții, Marin Preda ne vorbește de țărani cum nu se mai vorbise până la el. Într-o literatură saturată, aparent, de materia vieții țărănești, această apariție părea imposibilă. Marin Preda ne descoperă totuși o lume inedită, un univers morometian cu o nouă pasiune pentru ceva mult mai puțin sau aproape deloc concret, pentru ceva abstract, o realitate îndepărtată.

 

Risipitorii constituie și în alte privințe o carte de experiment, iar faptul că Marin Preda a dat mai multe versiuni arată că la dificultățile demersului s-a adăugat și o nemulțumire de ordin estetic față de soluțiile inițiale. Așa cum se prezintă în forma definitivă (ed. a III-a, 1969), Risipitorii este romanul unei familii și, lucru nou la Marin Preda, romanul unui sentiment. [...] Din roman al spațiului social, Risipitorii devine un roman al timpului psihologic, accentul căzând acum pe funcțiile morale ale individului, urmărite în existența (sau existențialitatea) lor. - Eugen Simion

 

Viața ca o pradă este o scriere hibrid, aflată la intersecția dintre biografie și ficțiune, una dintre cele mai reușite creații din literatura română. Este un roman memorialistic sau un roman biografic și, totodată, așa cum a observat critica încă de la apariția scrierii, un foarte special jurnal de creație. În acest sens, putem vorbi de o biografie spirituală reordonată retrospectiv, din perspectiva semnificației ei majore (scrierea romanului Moromeții), dublată de un roman eseistic, în sensul că puținele (dar esențiale) elemente biografice selectate sunt toate disecate, învăluite în meandrele interogative ale unui stil reflexiv, pentru a-i descoperi resorturile și consecințele nebănuite. - Oana Soare