Pantagruel

... Asadar, eu, umilul dumneavoastra servitor, dorind sa va sporesc clipele de mangaiere si ragaz, va daruiesc aici o alta carte din acelasi aluat, care poate ca este mai cumpanita si demna de crezare decat cealalta. si sa nu cugetati – decat daca vreti sa cadeti dinadins in greseala – ca vorbesc despre ea precum evreii despre legea lor. Nu m-am nascut sub o asemenea zodie, si nici nu mi s-a intamplat sa mint sau sa afirm ca ceva fals este adevarat. Vorbesc despre ea ca un onocratal puternic si zburdalnic (onocratalul fiind o pasare nu foarte diferita de o lebada, al carei glas se aseamana unui magar care rage) al indragostitilor martirizati sau ca un slujbas al inmormantarii dragostei. Quod vidimus, testamur (Marturisesc ce am vazut). Va voi povesti, deci, despre faptele de vitejie groaznice si de temut ale lui Pantagruel, a carui sluga preaplecata am fost de cand eram un biet flacau si pana azi, cand, cu voia lui, m-am intors la cirezile mele de vaci sa aflu cate rude mi-au mai ramas in viata.
 

Astfel, ca sa scurtez acest „Prolog”, zic: blestemat sa fiu si sute de diavoli sa-mi intre in suflet si-n trup, in oase si-n maruntaie de voi rosti chiar si un singur cuvant neadevarat de-a lungul acestei povestiri! si tot asa, focul Sfantului Anton sa va arda, duca-se pe pustii sa va prinda, buba neagra sa va roada, damblaua sa va loveasca, un cos in sezut sa va iasa subtire ca firul de par si iute ca argintul-viu, si ca Sodoma si Gomora sa va prabusiti in foc, in pucioasa si in prapastii fara fund de veti pune la indoiala cele ce vi le voi povesti in paginile acestei cronici.