Pe culmile plictiselii

Cititorule, cartea pe care o ai în mână este o lucrare de alpinism. 

 

Te va învăţa cum să escaladezi cel mai greu traseu cu putinţă, cel  orizontal. Titlul ei conţine, după moda postmodernă, o aluzie intertextuală la opera unui ilustru predecesor. În spatele trimiterii zace o justificată invidie: generaţia noastră nu mai are luxul disperării. Noi  trebuie să navigăm în plata plictiseală, legaţi de catarg ca Odiseu odinioară, ca să nu ne pierdem minţile. Între drumul nostru şi genunile din suflet e o pojghiţă subţire pe care trebuie s-o traversăm cu  prudenţa celor care trec noaptea un râu îngheţat.

 

Cititorule, cartea pe care o ai în mână este o lucrare de cartografie. Este despre lumea pe care crezi că o ştii prea bine, căreia noi însă i-am adăugat bisericile vii. Vezi tu, marea problemă a hărţilor contemporane este că nu conţin decât biserici moarte, adică transformate în muzee (muzeificarea este o specie a îmbălsămării). A figura pe o bucată de hârtie nodurile vii ale spiritualităţii s-ar putea să salveze vieţi, şi cu certitudine salvează morţi. Niciun cartograf al lumilor spirituale nu-şi poate dori mai mult.

 

Cititorule, cartea pe care o ai în mână este o lucrare profetică. Materia ei este prezentul şi imediatul. Într-o lume în care realitatea se inginerizează, profeţii nu mai trebuie să se concentreze la viitor. Se spune că titanul Atlas ar ţine bolta cerească pe umeri, iar oboseala lui ar aduce catastrofe din înalt. Hermeneutul prezentului este prins într-o agonie cu nimic mai puţin eroică: el trebuie să ducă în suflet povara plictiselii covârşitoare ale cărei culmi orizontale sunt tributul pe care-l plăteşte veacului. Călare pe veac precum Prâslea pe umerii acvilei care-l aduce din lumea subpământeană în lumea cea reală, hermeneutul nu poate scăpa nici el întreg: cel care locuieşte dincolo şi deopotrivă dincoace de vălul iluziilor plătesc preţul plictiselii.