In plan formal, prozele-instantaneu ale Lydiei Davis constituie genul proxim al literaturii Irinei Bruma, ce pare sa se hraneasca, la o prima lectura, din registrul ideilor gingase, pentru a deveni printr-o stranie anamorfoza mai taioase si mai violente pe masura ce lectura lor se decanteaza. Scenele intime, relatia candida cu obiectele casnice, micile nesigurante, negocierile zilnice ale cuplului sunt semne exterioare ale inocentei care insa se rearanjeaza pentru a schita peisajul intern al melancoliei. - Bogdan-Alexandru Stanescu

Schimband personajul masculin cu unul feminin, in doar cateva zeci de pagini (3,4-hour read), cum o cer vremurile, Irina Bruma rescrie Omul fara insusiri al lui Musil. Fie ca se afla acasa sau la birou, este singura sau in compania apropiatilor, spala vasele sau intrerupe putin lectura lui Homer, tanara protagonista nu inceteaza nicio clipa sa isi analizeze si reanalizeze, expert, propriile gesturi si pe ale celorlalti, fara sa traga insa vreodata o concluzie anume. Ironia si autoironia sunt principalele instrumente folosite in aceste miniproze/miniroman modernist fara intriga/jurnal intim scris la persoana a III-a, nu fara rol terapeutic, in care multe dintre prejudecatile zilelor noastre - extremele rasturnate ale prejudecatilor de ieri - sunt demontate cu subtilitate, iar viata obisnuita, cea fara drame exagerate, fara "senzatii tari", cu bucurii si impliniri moderate, este reafirmata si readusa la rang de arta. Observatii precise, rationamente dezvoltate maniacal, dar o atmosfera calda, intima si unul dintre cele mai interesante si relatabile personaje din literatura romana recenta, iata ce ne propune autoarea in Perfect nemultumita. - Cristina Ispas