Premiul pentru cea mai bună carte a anului 2000 acordat de revista Lire
• Jewish Quarterly-Wingate Literary Prize în 2000
• Marele premiu al cititoarelor revistei Elle în 2002
• Inclusă pe listele celor mai bune cărți ale anului 1999 din publicațiile Los Angeles Times, Boston Globe, The Sunday Times, The Guardian, The Economist, Library Journal
• Cartea care a stat la baza filmului omonim regizat de Roman Polański, distins cu Palme d’Or și cu premiul BAFTA pentru cel mai bun film în 2002 și cu trei premii Oscar în 2003 (cel mai bun scenariu adaptat, cel mai bun actor - Adrien Brody, cel mai bun regizor)
Traducere din limba poloneză de Luiza Săvescu.
Majorek se ocupa de aprovizionarea de fiecare zi cu saci cu cartofi, sub care dosea muniţie. Mai târziu o împărțeam între 1/40 noi și o duceam în ghetou, ascunzând-o în cracii pantalonilor. Pericolele erau multe şi puțin a lipsit să nu se sfârșească tragic pentru noi toți. Majorek adusese cartofii în saci, ca de obicei, la depozitul unde fusesem repartizat eu. Trebuia să îi deşert, să ascund muniţia şi să o distribui seara colegilor. Cu toate acestea, abia ce îi pusese jos şi plecase din depozit, că s-a deschis uşa pe neașteptate şi în cadrul ei a apărut Untersturmführer Young. A privit în jur, a zărit sacii şi s-a apropiat de ei cu pas rapid. Mi s-au tăiat picioarele. Dacă îi verifica, eram pierduți. În primul rând eu mă alegeam cu un glonț în cap. Young s-a oprit lângă saci şi a încercat să desfacă unul. Sfoara se încurcase şi se dezlega cu greutate. SS-istul a înjurat nerăbdător uitându-se după mine.
Descrierea produsului

Detaliile produsului