Piața e politică

 

Această carte examinează noul regim de guvernanță economică (NGE) adoptat de Uniunea Europeană după 2008. Designul său de cercetare inovator surprinde formularea supranațională a prescripțiilor NGE și implementarea lor inegală în diferite țări (Germania, Italia, Irlanda și România), arii de politici publice (relații de muncă și servicii publice) și sectoare (transport, apă și sănătate). Noul regim a condus la un mod mult mai vertical de integrare a Uniunii Europene, iar agenda sa de comodificare a declanșat o multitudine de proteste sindicale și ale mișcărilor sociale, inclusiv la nivel transnațional.

 

Cartea prezintă constatări esențiale pentru perspectivele democrației europene, deoarece politica muncii este fundamentală în încadrarea luptelor privind direcția NGE de-a lungul unei axe comodificare - decomodificare, mai degrabă decât pe o axă care opune nivelul național celui al Uniunii Europene în procesul de adoptare a politicilor publice. Pentru a clarifica procesele corespunzătoare la nivelul UE, autorii adaptează la nivel transnațional perspectivele asupra rolului istoric pe care mișcările muncitorești l-au jucat în dezvoltarea democrației și a statelor sociale la nivel național.

 

Peste tot, politica Uniunii Europene (UE) devine din ce în ce mai controversată. Am decis, prin urmare, să publicăm cartea noastră, apărută inițial în 2024, în limba engleză, și în limba română. Sperăm că această ediție va ajuta un public mai larg să înțeleagă mai bine caracteristicile obscure ale guvernanței UE în domenii-cheie precum relațiile de muncă și serviciile publice. Această înțelegere este crucială pentru cei care își doresc o Europă mai democratică și mai socială. Cartea noastră a generat numeroase reacții în reviste academice și în mass-media, inclusiv în Le Monde și Libertatea. Cel mai important, însă, este faptul că această carte a trecut și testul timpului, întrucât evoluțiile recente din guvernanța UE au confirmat deja concluziile la care am ajuns. La 11 noiembrie 2025, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre istorică, validând toate dispozițiile-cheie ale Directivei privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană. Hotărârea Curții privind această nouă lege a UE reprezintă o victorie importantă pentru Europa socială. În 2022, decidenții UE au adoptat Directiva pentru a recâștiga sprijinul lucrătorilor și al sindicatelor pentru proiectul de integrare europeană, sprijin pierdut după trecerea Uniunii la regimul noii guvernanțe economice (NGE), în urma crizei financiare din 2008. Așa cum subliniem în capitolul 6 al acestei cărți, Comisia Europeană și Consiliul au însărcinat mai multe state membre, respectiv cele aflate în brațul cel mai coercitiv al regimului NGE, precum Irlanda și România, să reducă salariile și să dereglementeze mecanismele relațiilor de muncă. Directiva UE privind salariile minime din 2022 a mers însă într-o direcție opusă, stabilind valori de referință pentru salariile minime adecvate, adoptate la nivel național: 60% din salariul median național și 50% din salariul mediu național. În hotărârea sa din noiembrie 2025 referitoare la Directiva privind salariile minime, Curtea UE a confirmat, de asemenea, că statele membre au datoria de a promova negocierile colective, inclusiv obiectivul ambițios de a atinge o acoperire de 80% a acestora. Poate cel mai semnificativ aspect este menținerea de către Curte a articolelor esențiale privind drepturile sindicale, în special a celor care impun angajatorilor să acorde sindicatelor acces liber la angajați, atât la locul de muncă, cât și online. Această hotărâre reprezintă un bun exemplu al efectului neintenționat de „propagare” (spillover) a competențelor de elaborare a politicilor publice către Uniunea Europeană – unul care, în mod ironic, provine din erorile de calcul strategic făcute de angajatorii europeni în timpul crizei financiare. După cum subliniem în capitolul 2, asociațiile patronale, în dorința lor de a utiliza instituțiile UE pentru a impune reduceri salariale și dereglementarea instituțiilor de negociere colectivă după criza financiară din 2008, au deschis fără să vrea calea pentru dezvoltarea legislației sociale europene în domeniul salariilor. Adoptarea Directivei UE privind salariile minime în 2022 și hotărârea Curții UE din 2025 confirmă, așadar, că, odată ce ariile de politici publice sunt europenizate - fie și în scopuri neoliberale -, ele rămân deschise intervențiilor sociale compensatorii chiar și după schimbarea orientărilor politice (Erne, 2025). Dacă, în timpul pandemiei, traiectoria intervențiilor UE în relațiile de muncă a căpătat o orientare mai socială, capitolele 12 și 13 ale cărții arată că prescripțiile UE postpandemice privind serviciile publice, în general, și cele din transport, apă și sănătate, în special, au continuat să promoveze soluții favorabile patronatului. Desigur, în 2020, liderii UE au suspendat temporar Pactul de stabilitate și creștere și au convenit asupra unui pachet comun de stimulente financiare fără precedent în istoria Uniunii, destinat sprijinirii rezilienței și redresării statelor membre după pandemie. În același timp, însă, decidenții europeni au condiționat acordarea acestor fonduri de îndeplinirea unor ținte și jaloane concrete, sporind astfel puterea executivului Uniunii Europene în elaborarea politicilor publice naționale. - Roland Erne, Sabina Stan, Darragh Golden, Imre Szabo, Vincenzo Maccarrone