Poeme nescrise

Poemul care se retrage pe măsură ce se scrie este, desigur, o metaforă a lumii ce se închide pe când o străbatem. Sau a sensurilor care se ascund chiar în timp ce sunt dezvelite de ochiul pătrunzător al poetului. Care, înțelepțit de deșertăciunea scormonirii printre înțelesuri, se retrage în contemplația crepusculului discursului.

Să nu ne lăsăm înșelați de seninătatea poemelor lui Vasile Dan. În spatele măștii ironice și împăcate se ascunde un poet metafizic, care pipăie cu gândul marginile lumii, clivajele morale și insuportabila incertitudine a existenței. Poemul nescris se transformă, astfel, în 𝘭𝘪𝘮𝘣𝘢 𝘯𝘦𝘴𝘤𝘳𝘪𝘴ă: imagine fragilă, dar pregnantă a evanescenței artei și, implicit, a cunoașterii cuprinse în ea. Acest poet discret, care stăpânește ca nimeni altul arta prețioasă a brevilocvenței, este în fond un neașteptat blagian postmodern, a cărui conștiință artistică (dar și morală) rămâne limpede și coerentă, într-un univers fracturat și nesigur. Este unul dintre puținii de azi din a cărui ecuație raționalitatea nu a eliminat cu totul sensibilitatea, după cum nici jocul gratuit și superficial nu și-a făcut loc în poem, în detrimentul „greului rostirii“ și al temelor grave. - Răzvan Voncu