Povestea Vienei
Povestea Vienei
Colectia Corint Istorie se completeaza cu cel de-al cincilea volum semnat de prolificul scriitor si jurnalist francez Jean des Cars: Povestea Vienei.
Viena! Inima Europei. Aici, traditia si modernitatea se impletesc de secole, clasicul si avangarda coexista intru inteligenta si armonie. Viena traditionala si imperiala, Viena burgheza si populara, Viena triumfatoare si Viena umilita, Viena republicana si socialista, anexata, razbunata, bombardata si in sfarsit libera din 1955, acestea sunt marile momente ale unei metropole in care s-a nascut arta de a trai. Minunatele cafenele, unde putem petrece o zi intreaga citind sau scriind fara a fi deranjati; cea mai mare sala de bal din Europa si scolile in care se invata si astazi valsul in costum si rochie lunga; Art Nouveau care se rupe de traditie inainte de 1900 pentru ca inspiratia lui Gustav Klimt, Otto Wagner si Joseph Hoffmann sa poata inflori; bisericile baroce, ale caror vitralii au vibrat la geniul celor mai mari muzicieni, de la Haydn la Mahler: orasul acesta este un vartej de arta si istorie.
Nu-i poti rezista lui Jean de Cars in timp ce se aventureaza in epoci si locuri care ii sunt dragi. Viena si Imperiul Habsburgic sunt subiecte care ii convin. Si le cerceteaza cu placere. Vincent Meylan, Point de vue
Fragment din carte:
"Capitolul IV
Muzica!
Unu, doi, trei: sa incepem prin a darama o legenda care este pe cat de falsa, pe atat de inconvenabila: Viena nu este capitala muzicii, ci capitala tuturor muzicilor. Este mult mai cuprinzator si reflecta infinit mai bine adevarul istoric si artistic decat o definitie restrictiva. Viena are un imens apetit muzical, niciodata domolit. Aici sunt indragite si cantate toate genurile, toate registrele, toate epocile. Nu exista aceasta ridicola granita artifaciala, inventata de snobi, care consta in sacralizarea operei si a partiturilor clasice, in opozitie cu un repertoriu usor, vesel, fermecator, aparut in vartejurile valsului in secolul al XIX-lea, sa care ar fi degenerat odata cu opereta si cantecele. Pe de o parte, seriosul admirabil si solemn, pe de cealalta, lejeritatea populara, ca si cum genurile ar fi fost incompatibile. La Viena coexista toate talentele, cu bucurie si flexibilitate. Nu exista registru minor. Elisabeth Schwaezkopf, marea doamna a artei lirice, nu a avut sentimentul de injosire trecand de la un Strauss (Richard, cel din Cavalerul rozelor) la altul (Johann fiul, cel din Liliacul). De altminteri, cei doi Strauss nu au nicio legatura de rudenie, cu exceptia uneia pur artistice, date de imensul lor talent. Aici, programele considerate mai accesibile decat altele sunt tratate si interpretate cu tot atata rigoare ca si cum ar fi vorba despre monstrii sacri. Pe scurt, la Viena nu exista muzica mare si muzica minora, care si-ar invidia reciproc locurile ocupate, publicul si artistii; nu exista decat o melodie buna. cantata sau nu, dansata sau nu, de camera sau simfonica, de teatru sau de concert, in sala sau in aer liber. Niciun vienez nu se simte superior sau desconsiderat, in functie de locul in care se duce, la Opera sau in cartierul Grinzing, ca sa asculte un violonist la o carciuma. Ne putem face o idee despre varietatea de spectacole daca analizam programele lunii afisate pe coloanele stradale, de pilda cele care jaloneaza Ringul, bulevardul circular care inconjoara inima cetatii. La orice ora, in toate locurile si pentru toate buzunarele, este admirabil cat de vie este aceasta traditie. Putem chiar constata ca orasul a fost modelat de aceasta frenezie a muzicii, apoi a dansului: pentru ele, s-au construit sali imense, adevarate palate din care izvorasc lumini. Viata cotidiana se desfasoara mai mereu in jurul cate unui eveniment muzical in splendoarea institutiilor, uneori foarte vechi, care i-au cladit renumele. La Viena, muzica este atat de prezenta incat se amesteca adesea cu politica. In aprilie 1985, cand presedintele Republicii Franceze l-a numit ambasador la Viena pe Francois Regis Bastide, scriitor, critic muzical si dramatic, acesta din urma mi-a povestit ca Intrunirea de la Elysee s-a incheiat cu urmatoarea recomandare imperativa din partea lui Francois Mitterrand: „Ne-am inteles asadar, plecati la Viena. Dar fara prea multa muzica! Mai intai comert exterior!" "
Viena! Inima Europei. Aici, traditia si modernitatea se impletesc de secole, clasicul si avangarda coexista intru inteligenta si armonie. Viena traditionala si imperiala, Viena burgheza si populara, Viena triumfatoare si Viena umilita, Viena republicana si socialista, anexata, razbunata, bombardata si in sfarsit libera din 1955, acestea sunt marile momente ale unei metropole in care s-a nascut arta de a trai. Minunatele cafenele, unde putem petrece o zi intreaga citind sau scriind fara a fi deranjati; cea mai mare sala de bal din Europa si scolile in care se invata si astazi valsul in costum si rochie lunga; Art Nouveau care se rupe de traditie inainte de 1900 pentru ca inspiratia lui Gustav Klimt, Otto Wagner si Joseph Hoffmann sa poata inflori; bisericile baroce, ale caror vitralii au vibrat la geniul celor mai mari muzicieni, de la Haydn la Mahler: orasul acesta este un vartej de arta si istorie.
Nu-i poti rezista lui Jean de Cars in timp ce se aventureaza in epoci si locuri care ii sunt dragi. Viena si Imperiul Habsburgic sunt subiecte care ii convin. Si le cerceteaza cu placere. Vincent Meylan, Point de vue
Fragment din carte:
"Capitolul IV
Muzica!
Unu, doi, trei: sa incepem prin a darama o legenda care este pe cat de falsa, pe atat de inconvenabila: Viena nu este capitala muzicii, ci capitala tuturor muzicilor. Este mult mai cuprinzator si reflecta infinit mai bine adevarul istoric si artistic decat o definitie restrictiva. Viena are un imens apetit muzical, niciodata domolit. Aici sunt indragite si cantate toate genurile, toate registrele, toate epocile. Nu exista aceasta ridicola granita artifaciala, inventata de snobi, care consta in sacralizarea operei si a partiturilor clasice, in opozitie cu un repertoriu usor, vesel, fermecator, aparut in vartejurile valsului in secolul al XIX-lea, sa care ar fi degenerat odata cu opereta si cantecele. Pe de o parte, seriosul admirabil si solemn, pe de cealalta, lejeritatea populara, ca si cum genurile ar fi fost incompatibile. La Viena coexista toate talentele, cu bucurie si flexibilitate. Nu exista registru minor. Elisabeth Schwaezkopf, marea doamna a artei lirice, nu a avut sentimentul de injosire trecand de la un Strauss (Richard, cel din Cavalerul rozelor) la altul (Johann fiul, cel din Liliacul). De altminteri, cei doi Strauss nu au nicio legatura de rudenie, cu exceptia uneia pur artistice, date de imensul lor talent. Aici, programele considerate mai accesibile decat altele sunt tratate si interpretate cu tot atata rigoare ca si cum ar fi vorba despre monstrii sacri. Pe scurt, la Viena nu exista muzica mare si muzica minora, care si-ar invidia reciproc locurile ocupate, publicul si artistii; nu exista decat o melodie buna. cantata sau nu, dansata sau nu, de camera sau simfonica, de teatru sau de concert, in sala sau in aer liber. Niciun vienez nu se simte superior sau desconsiderat, in functie de locul in care se duce, la Opera sau in cartierul Grinzing, ca sa asculte un violonist la o carciuma. Ne putem face o idee despre varietatea de spectacole daca analizam programele lunii afisate pe coloanele stradale, de pilda cele care jaloneaza Ringul, bulevardul circular care inconjoara inima cetatii. La orice ora, in toate locurile si pentru toate buzunarele, este admirabil cat de vie este aceasta traditie. Putem chiar constata ca orasul a fost modelat de aceasta frenezie a muzicii, apoi a dansului: pentru ele, s-au construit sali imense, adevarate palate din care izvorasc lumini. Viata cotidiana se desfasoara mai mereu in jurul cate unui eveniment muzical in splendoarea institutiilor, uneori foarte vechi, care i-au cladit renumele. La Viena, muzica este atat de prezenta incat se amesteca adesea cu politica. In aprilie 1985, cand presedintele Republicii Franceze l-a numit ambasador la Viena pe Francois Regis Bastide, scriitor, critic muzical si dramatic, acesta din urma mi-a povestit ca Intrunirea de la Elysee s-a incheiat cu urmatoarea recomandare imperativa din partea lui Francois Mitterrand: „Ne-am inteles asadar, plecati la Viena. Dar fara prea multa muzica! Mai intai comert exterior!" "
31.62Lei
31.62Lei
Primești 31 puncte
Indisponibil
Descrierea produsului
Colectia Corint Istorie se completeaza cu cel de-al cincilea volum semnat de prolificul scriitor si jurnalist francez Jean des Cars: Povestea Vienei.
Viena! Inima Europei. Aici, traditia si modernitatea se impletesc de secole, clasicul si avangarda coexista intru inteligenta si armonie. Viena traditionala si imperiala, Viena burgheza si populara, Viena triumfatoare si Viena umilita, Viena republicana si socialista, anexata, razbunata, bombardata si in sfarsit libera din 1955, acestea sunt marile momente ale unei metropole in care s-a nascut arta de a trai. Minunatele cafenele, unde putem petrece o zi intreaga citind sau scriind fara a fi deranjati; cea mai mare sala de bal din Europa si scolile in care se invata si astazi valsul in costum si rochie lunga; Art Nouveau care se rupe de traditie inainte de 1900 pentru ca inspiratia lui Gustav Klimt, Otto Wagner si Joseph Hoffmann sa poata inflori; bisericile baroce, ale caror vitralii au vibrat la geniul celor mai mari muzicieni, de la Haydn la Mahler: orasul acesta este un vartej de arta si istorie.
Nu-i poti rezista lui Jean de Cars in timp ce se aventureaza in epoci si locuri care ii sunt dragi. Viena si Imperiul Habsburgic sunt subiecte care ii convin. Si le cerceteaza cu placere. Vincent Meylan, Point de vue
Fragment din carte:
"Capitolul IV
Muzica!
Unu, doi, trei: sa incepem prin a darama o legenda care este pe cat de falsa, pe atat de inconvenabila: Viena nu este capitala muzicii, ci capitala tuturor muzicilor. Este mult mai cuprinzator si reflecta infinit mai bine adevarul istoric si artistic decat o definitie restrictiva. Viena are un imens apetit muzical, niciodata domolit. Aici sunt indragite si cantate toate genurile, toate registrele, toate epocile. Nu exista aceasta ridicola granita artifaciala, inventata de snobi, care consta in sacralizarea operei si a partiturilor clasice, in opozitie cu un repertoriu usor, vesel, fermecator, aparut in vartejurile valsului in secolul al XIX-lea, sa care ar fi degenerat odata cu opereta si cantecele. Pe de o parte, seriosul admirabil si solemn, pe de cealalta, lejeritatea populara, ca si cum genurile ar fi fost incompatibile. La Viena coexista toate talentele, cu bucurie si flexibilitate. Nu exista registru minor. Elisabeth Schwaezkopf, marea doamna a artei lirice, nu a avut sentimentul de injosire trecand de la un Strauss (Richard, cel din Cavalerul rozelor) la altul (Johann fiul, cel din Liliacul). De altminteri, cei doi Strauss nu au nicio legatura de rudenie, cu exceptia uneia pur artistice, date de imensul lor talent. Aici, programele considerate mai accesibile decat altele sunt tratate si interpretate cu tot atata rigoare ca si cum ar fi vorba despre monstrii sacri. Pe scurt, la Viena nu exista muzica mare si muzica minora, care si-ar invidia reciproc locurile ocupate, publicul si artistii; nu exista decat o melodie buna. cantata sau nu, dansata sau nu, de camera sau simfonica, de teatru sau de concert, in sala sau in aer liber. Niciun vienez nu se simte superior sau desconsiderat, in functie de locul in care se duce, la Opera sau in cartierul Grinzing, ca sa asculte un violonist la o carciuma. Ne putem face o idee despre varietatea de spectacole daca analizam programele lunii afisate pe coloanele stradale, de pilda cele care jaloneaza Ringul, bulevardul circular care inconjoara inima cetatii. La orice ora, in toate locurile si pentru toate buzunarele, este admirabil cat de vie este aceasta traditie. Putem chiar constata ca orasul a fost modelat de aceasta frenezie a muzicii, apoi a dansului: pentru ele, s-au construit sali imense, adevarate palate din care izvorasc lumini. Viata cotidiana se desfasoara mai mereu in jurul cate unui eveniment muzical in splendoarea institutiilor, uneori foarte vechi, care i-au cladit renumele. La Viena, muzica este atat de prezenta incat se amesteca adesea cu politica. In aprilie 1985, cand presedintele Republicii Franceze l-a numit ambasador la Viena pe Francois Regis Bastide, scriitor, critic muzical si dramatic, acesta din urma mi-a povestit ca Intrunirea de la Elysee s-a incheiat cu urmatoarea recomandare imperativa din partea lui Francois Mitterrand: „Ne-am inteles asadar, plecati la Viena. Dar fara prea multa muzica! Mai intai comert exterior!" "
Viena! Inima Europei. Aici, traditia si modernitatea se impletesc de secole, clasicul si avangarda coexista intru inteligenta si armonie. Viena traditionala si imperiala, Viena burgheza si populara, Viena triumfatoare si Viena umilita, Viena republicana si socialista, anexata, razbunata, bombardata si in sfarsit libera din 1955, acestea sunt marile momente ale unei metropole in care s-a nascut arta de a trai. Minunatele cafenele, unde putem petrece o zi intreaga citind sau scriind fara a fi deranjati; cea mai mare sala de bal din Europa si scolile in care se invata si astazi valsul in costum si rochie lunga; Art Nouveau care se rupe de traditie inainte de 1900 pentru ca inspiratia lui Gustav Klimt, Otto Wagner si Joseph Hoffmann sa poata inflori; bisericile baroce, ale caror vitralii au vibrat la geniul celor mai mari muzicieni, de la Haydn la Mahler: orasul acesta este un vartej de arta si istorie.
Nu-i poti rezista lui Jean de Cars in timp ce se aventureaza in epoci si locuri care ii sunt dragi. Viena si Imperiul Habsburgic sunt subiecte care ii convin. Si le cerceteaza cu placere. Vincent Meylan, Point de vue
Fragment din carte:
"Capitolul IV
Muzica!
Unu, doi, trei: sa incepem prin a darama o legenda care este pe cat de falsa, pe atat de inconvenabila: Viena nu este capitala muzicii, ci capitala tuturor muzicilor. Este mult mai cuprinzator si reflecta infinit mai bine adevarul istoric si artistic decat o definitie restrictiva. Viena are un imens apetit muzical, niciodata domolit. Aici sunt indragite si cantate toate genurile, toate registrele, toate epocile. Nu exista aceasta ridicola granita artifaciala, inventata de snobi, care consta in sacralizarea operei si a partiturilor clasice, in opozitie cu un repertoriu usor, vesel, fermecator, aparut in vartejurile valsului in secolul al XIX-lea, sa care ar fi degenerat odata cu opereta si cantecele. Pe de o parte, seriosul admirabil si solemn, pe de cealalta, lejeritatea populara, ca si cum genurile ar fi fost incompatibile. La Viena coexista toate talentele, cu bucurie si flexibilitate. Nu exista registru minor. Elisabeth Schwaezkopf, marea doamna a artei lirice, nu a avut sentimentul de injosire trecand de la un Strauss (Richard, cel din Cavalerul rozelor) la altul (Johann fiul, cel din Liliacul). De altminteri, cei doi Strauss nu au nicio legatura de rudenie, cu exceptia uneia pur artistice, date de imensul lor talent. Aici, programele considerate mai accesibile decat altele sunt tratate si interpretate cu tot atata rigoare ca si cum ar fi vorba despre monstrii sacri. Pe scurt, la Viena nu exista muzica mare si muzica minora, care si-ar invidia reciproc locurile ocupate, publicul si artistii; nu exista decat o melodie buna. cantata sau nu, dansata sau nu, de camera sau simfonica, de teatru sau de concert, in sala sau in aer liber. Niciun vienez nu se simte superior sau desconsiderat, in functie de locul in care se duce, la Opera sau in cartierul Grinzing, ca sa asculte un violonist la o carciuma. Ne putem face o idee despre varietatea de spectacole daca analizam programele lunii afisate pe coloanele stradale, de pilda cele care jaloneaza Ringul, bulevardul circular care inconjoara inima cetatii. La orice ora, in toate locurile si pentru toate buzunarele, este admirabil cat de vie este aceasta traditie. Putem chiar constata ca orasul a fost modelat de aceasta frenezie a muzicii, apoi a dansului: pentru ele, s-au construit sali imense, adevarate palate din care izvorasc lumini. Viata cotidiana se desfasoara mai mereu in jurul cate unui eveniment muzical in splendoarea institutiilor, uneori foarte vechi, care i-au cladit renumele. La Viena, muzica este atat de prezenta incat se amesteca adesea cu politica. In aprilie 1985, cand presedintele Republicii Franceze l-a numit ambasador la Viena pe Francois Regis Bastide, scriitor, critic muzical si dramatic, acesta din urma mi-a povestit ca Intrunirea de la Elysee s-a incheiat cu urmatoarea recomandare imperativa din partea lui Francois Mitterrand: „Ne-am inteles asadar, plecati la Viena. Dar fara prea multa muzica! Mai intai comert exterior!" "
Detaliile produsului
De același autor
Review-uri
Parvu Tudorel
02/05/2020 19:43
Achiziție verificată
O carte minunata ce se citeste ca un basm pentru adulti in timp de izolare.Viena ,fosta capitala imperiala in inima Europei cu monumente istorice deosebite,muzee, palate,piete si artere celebre .Cartea se citeste pe nerasuflate si te imbie la vizitarea acestei faimoase metropole.
Arată mai mult
1 din 1 de rezultate
