Pravila de obște din 1788 reprezintă un reper important pentru înțelegerea începuturilor limbajului penal modern în limba română. Apărută în contextul reformelor iosefine și aplicată în spațiul bucovinean aflat sub administrație habsburgică, ea marchează trecerea de la vechiul vocabular juridic românesc la forme noi de exprimare normativă, specifice codificării moderne.
Volumul analizează Codul penal iosefin, urmărind atât conținutul normativ al textului, cât și procesul prin care concepte juridice moderne au fost traduse, adaptate și introduse în cultura juridică românească.
Prin raportarea la contextul politic, administrativ și juridic al sfârșitului de secol XVIII, lucrarea propune o lectură a Pravilei de obște ca document de frontieră: între dreptul vechi și codificarea modernă, între tradiția juridică locală și modelul legislativ habsburgic.