headerdesktop happyday28iulie26

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

headermobile happyday28iulie26

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Promotii popup img

🔖Happy Days cu

până la -83%🔖

Carti | English Books | Jocuri

Comandă acum!

Principele

De (autor): Niccolo Machiavelli

0
(0 review-uri)
Coperta cărții 'Principele - Niccolo Machiavelli'
Rasfoieste
Alte editii
Principele

De (autor): Niccolo Machiavelli

0
(0 review-uri)
După mai bine de 500 de ani de la apariție, Principele se citește nu doar ca una dintre lucrările fondatoare pentru științele politice, ci și ca o lecție de artă a negocierii. Machiavelli a profesat-o în multiplele sale misiuni diplomatice, într-un moment în care Italia inventa sistemul ambasadelor permanente, și a creat astfel un modus operandi esențial de studiat de către cei care doresc să exploreze trecutul negocierii ca practică politică. Gândirea secretarului florentin conceptualizează negocierea caracterizată prin autonomia principelui și prin preocuparea constantă a acestuia pentru secret, indiferent dacă este al lui - și trebuie păstrat - sau al altora - și, atunci, trebuie descifrat. Prima mare teză care legitimează disimularea în acțiunea politică.
 
De ce o nouă traducere a cărții de referință a științelor politice? Pentru că textele mari își modifică sensul la o nouă lectură, iar actualitatea Principelui depinde de înțelegerea și de acceptarea fiecărei noi generații de cititori. Politica este la Machiavelli un calcul al beneficiilor și al costurilor, iar omul politic are a fi conștient de singura realitate a lumii care este puterea și nu moralitatea. Axioma politicii machiavellice (binele are adesea drept consecință răul și invers) a inspirat termenul realpolitik, maturizat noțional abia în secolul al XIX-lea și operaționalizat în veacul trecut și azi. A pune pe același palier îndrumările secretarului Florenței cu abilitățile politice ale lui Otto von Bismarck sau cu cele diplomatice ale lui Henry Kissinger înseamnă a construi o genealogie a unei filosofii, sau a unei tehnici, sau a unei capacități de diagnoză și tratament. Iar Machiavelli nu a produs doar acești discipoli, ci mulți alții, inclusiv dictatori, care și-au legitimat crimele prin malformarea ideii de acțiune politică necesară. - Lucian Pricop
Citește mai mult

-20%

nou

PRP: 29.49 Lei

!

Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.

23.59Lei

23.59Lei

29.49 Lei

Primești 23 puncte

Important icon msg

Primești puncte de fidelitate după fiecare comandă! 100 puncte de fidelitate reprezintă 1 leu. Folosește-le la viitoarele achiziții!

În stoc

Livrare

Comandă până la 14:00:

Estimare livrare mâine, 29 iulie

Important icon msg

Acest termen de livrare este estimativ. În cazul perioadelor aglomerate pot apărea întârzieri.

Livrarea produselor din stoc se realizează în decursul a 24-48 de ore (zile lucrătoare) de la plasarea comenzii.

Livrarea cărților în engleză aflate în stocul furnizorilor noștri se realizează în intervalul de 2-4 săptămâni, afișat în pagina de produs. Toate comenzile care conțin un titlu din această categorie vor fi livrate la termenul cel mai îndelungat. În cazul în care dorești împărțirea comenzii, te rugăm să ne contactezi pentru a-ți comunica toate condițiile. Poți găsi aceste informații și în secțiunea Termeni și Condiții.

Plasează rapid comanda

Important icon msg

Poți comanda acest produs introducând numărul tău de telefon. În cel mai scurt timp vei fi apelat de un operator Libris pentru preluarea datelor necesare.

Completează mai jos numărul tău de telefon

Descrierea produsului

După mai bine de 500 de ani de la apariție, Principele se citește nu doar ca una dintre lucrările fondatoare pentru științele politice, ci și ca o lecție de artă a negocierii. Machiavelli a profesat-o în multiplele sale misiuni diplomatice, într-un moment în care Italia inventa sistemul ambasadelor permanente, și a creat astfel un modus operandi esențial de studiat de către cei care doresc să exploreze trecutul negocierii ca practică politică. Gândirea secretarului florentin conceptualizează negocierea caracterizată prin autonomia principelui și prin preocuparea constantă a acestuia pentru secret, indiferent dacă este al lui - și trebuie păstrat - sau al altora - și, atunci, trebuie descifrat. Prima mare teză care legitimează disimularea în acțiunea politică.
 
De ce o nouă traducere a cărții de referință a științelor politice? Pentru că textele mari își modifică sensul la o nouă lectură, iar actualitatea Principelui depinde de înțelegerea și de acceptarea fiecărei noi generații de cititori. Politica este la Machiavelli un calcul al beneficiilor și al costurilor, iar omul politic are a fi conștient de singura realitate a lumii care este puterea și nu moralitatea. Axioma politicii machiavellice (binele are adesea drept consecință răul și invers) a inspirat termenul realpolitik, maturizat noțional abia în secolul al XIX-lea și operaționalizat în veacul trecut și azi. A pune pe același palier îndrumările secretarului Florenței cu abilitățile politice ale lui Otto von Bismarck sau cu cele diplomatice ale lui Henry Kissinger înseamnă a construi o genealogie a unei filosofii, sau a unei tehnici, sau a unei capacități de diagnoză și tratament. Iar Machiavelli nu a produs doar acești discipoli, ci mulți alții, inclusiv dictatori, care și-au legitimat crimele prin malformarea ideii de acțiune politică necesară. - Lucian Pricop
Citește mai mult

Detaliile produsului

S-ar putea să-ți placă și

De același autor

Părerea ta e inspirație pentru comunitatea Libris!

Istoricul tău de navigare

Acum se comandă

Noi suntem despre cărți, la fel este și

Newsletter-ul nostru.

Abonează-te la veștile literare și primești un cupon de EXTRA -10% reducere pentru viitoarea ta comandă!

Mă abonez image one
Mă abonez image one
Accessibility Logo

Salut! Te pot ajuta?

X