Răutatea răutăților

Pitorescul factologic al acestui roman consta si in faptul ca, fara sa fie in mod programatic axat pe o naratiune cu flexiuni psihologice, comportamentul personajelor contine o mare varietate de conflicte interioare, ce duc cititorul spre o coparticipare directa la viata acestor personaje. E de toata admiratia insasi abordarea subiectului din punctul de vedere al psihologiei feminine la nivelul unor preocupari, fie si mercantile, la prima vedere, ale Nonei. Astfel, ideea bazata pe dominatia "rautatii rautatilor" se contureaza intr-un spatiu ce-si are, de fapt, coordonatele racordate la un spatiu ce se vrea inscris intr-o mereu cautata "bunatate a bunatatilor". Intre rautate si bunatate nu e decat o zona neutra, ce apartine purificarii si impacarii. Acest aspect, descris in subsidiar cu accente distincte, vizeaza recuperarea umanului intr-o societate hiperdependenta de relatiile virtuale si pare sa constituie un demers asumat al prozatoarei Mihaela Perciun. Romanul de fata, ca si majoritatea prozelor semnate de aceasta mereu surprinzatoare autoare, constituie o foarte solida platforma pentru recuperarea relatiilor interumane. - Nicolae Popa

Mihaela Perciun surprinde cu un umor rafinat lantul de cauzalitati ce marcheaza destinele si derapajele morale din societatea actuala. Naratorul este un fin observator al traumelor si frustrarilor din subteranele eu-lui, care, desi bine mascate, scindeaza personalitatea, o inchid intr-un blocaj psiho-emotional. Macinat de conflicte interioare, personajul se trezeste captiv in propriile labirinturi mintale de ganduri nerostite, visuri nerealizate, dureri neexprimate, ranchiune refulate si invidii ascunse. Discursul narativ devine, in consecinta, o proiectie a adancurilor fiintiale, cu acele puncte nevralgice din care erupe rautatea umana. - Constantin Ivanov