Ce perspectivă abordează lucrarea "Relațiile Publice Din Perspectiva Sociologică"?
Lucrarea analizează relațiile publice dintr-o perspectivă sociologică unică, oferind o analiză critică a rolului acestora în societate și a impactului lor social.
MAI SUNT 00:00:00:00
MAI SUNT
X
MAI SUNT 00:00:00:00
MAI SUNT
X
Câștigă un iPad mini 📱
Transport GRATUIT peste 50 lei
-20% și -80% la cărțile pentru copii și YA
Intră în concurs »
Din cuprins:
Privirea sociologica pe care am aplicat-o are avantajul de a contura, ca un fel de ecografie, profilul elementelor care pot fi interconectate, intr-un corp (us) de practici care iau forma unor scheme sau „figuri“ de comunicare. (...) In privinta comunicarii interne (pe care am numit-o, insistent, astfel, si nu prin sintagma derutanta de „RP interne“), am utilizat o grila de analiza care a revelat feluritele jocuri de putere din interiorul unei organizatii, care fac din aceasta un sistem de actiune concret. Principalul efect teoretic al acestei analize apare in tratarea conceptului de cultura organizationala, care nu mai poate descrie un artefact al conducerii si al specialistilor in RP, ci un construct socio-cultural edificat, pe de o parte, din experientele anterioare ale membrilor si, pe de alta parte, prin utilizarea de catre membri a resurselor de putere specifice organizatiei, cu scopul de a-si demarca o pozitie cat mai avantajoasa in cadrul acesteia. In comunicarea externa, am luat in considerare organizatia ca entitate care incearca sa controleze reactiile actorilor relevanti (grupuri mai mult sau mai putin institutionalizate) din mediul in care apare, in primul rand ca imagine.
Descrierea produsului

Detaliile produsului
Lucrarea analizează relațiile publice dintr-o perspectivă sociologică unică, oferind o analiză critică a rolului acestora în societate și a impactului lor social.
Cartea abordează teme precum relațiile publice, sociologia comunicării, construcția socială a realității, puterea, influențarea, etica și responsabilitatea socială, comunicarea internă și strategiile de comunicare.
Volumul este destinat studenților, profesioniștilor din domeniul relațiilor publice și cercetătorilor în comunicare și sociologie, oferind o analiză interdisciplinară a subiectului.
Noi suntem despre cărți, și la fel este și
Newsletter-ul nostru.
Abonează-te la veștile literare și primești un cupon de EXTRA -10% pentru viitoarea ta comandă!