Remediul

Ce m-a impresionat cel mai tare în noul roman al lui Andrei Dósa e faptul că este scris într-o limbă română atât de frumoasă și de îngrijită, departe și de teribilisme, și de minimalismul mizerabilist, și de corporateza americaniza(n)tă sau fl oricelele din zona opusă ei, fără să fi e seacă, ci doar limpede, savuroasă, pur și simplu. În plus, cartea te prinde strâns chiar când poți deveni sceptic, pentru că e dozată bine, între doi protagoniști foarte fragili și marginali, înconjurați de alte personaje și situații bine conturate. - Raluca Nagy

 

De o parte, oameni cu viețile lor mici, străbătute de violențe mici sau mari, paranoia bolii și rătăcirea prin labirintul unor ipohondrii fără sfârșit, în timp ce încearcă să-și țină biografi ile pe drumul drept, numai ca să cedeze unei ultime isterii și să aibă senzația că toate le alunecă printre degete și că universul lor e doar inconstanță. De partea cealaltă, o scriitură stabilă, cu profunzimi psihologice, infrapoetică, expresivă, care centrează frazele în jurul unor ocazionale imagini stranii, unde se vede talentul de poet al lui Andrei Dósa. Și, la mijloc, între ele, un cititor prins între derizoriul și inconstanța acestei lumi și frazele pătrunzătoare ale cărții. Așa trebuie să se scrie. - Iulian Bocai

 

După un povârniş pietros de câteva zeci de metri, cei doi ajung în vârf. Admiră peisajul, gândindu-se cu recunoştinţă şi naivitate că sunt departe de suferinţa omenirii, de oraşele carantinate, de ambulanţele care vuiesc zi şi noapte, de hipoxemie şi pneumonie, de tusea fără sfârşit, de izolete, de oboseala cadrelor medicale îmbrăcate în costume de protecţie, care îi face să arate asemenea unor muncitori dintr-o turnătorie. Departe de canule nazale, de fâsâitul şi huruitul ritmic al aparatului de ventilaţie. Departe de oroarea morţii. - Andrei Dósa