Resemnarile

În jurul unui ax care leagă strîns contingența (inclusiv cea biografică, de nu mai ales ea) de transcendent se învîrt toate volumele lui Gellu Dorian. Nici Resemnările de acum nu slăbesc această legătură, măcar că traseele lor elegiace par a se înfunda în ritualistica memoriei. Dar tocmai în ocazionale care aici nu-s puține se vede mai clar acest proiect de a nota epifania metafizicelor în real și de a scoate din acest eveniment „realitatea" adevărată a himericelor.,,nimic/nu e mai real ca imaginea mea din locul în care/nu am fost niciodată". Poemele marchează însă acum cu predilecție locurile în care Gellu a fost şi întîlnirile avute acolo, deopotrivă cu prieteni plecați sau încă nu, oscilînd între doliu şi laudă. Sau între laudă şi diatribă cînd vine vorba de starea poeziei de azi, pe care unii o terfelesc. Asta pentru Gellu e un afront și o durere personală, căci pentru el poezia e o miză existențială: „te sufoci dacă nu scrii măcar un poem" pentru a exorciza răutatea zilei şi a lumii. Schiţa confesivă e înclinată și ea elegiac, hrănită cum e cu singurătate şi cu amărăciunea marginalului, a celui ce duce „traiul amar al celui născut și crescut la marginea țării în care nu mai contezi decât pentru a pregăti tava/ pe care să le-o pui în față oaspeților. - Al. Cistelecan
 

Resemnat să viețuiască printre atâtea cohorte de poeți vii sau dispăruți, autentici sau pārāți, începători sau avansați, plini de premii sau cu taşca goală, închinători la Dumnezeu sau apostați, ştiutori ai tuturor trucurilor acestei arte care nu mai foloseşte nimănui la nimic sau genuini, băutori fruntaşi sau abstinenți, îmbătrâniți frumos sau plini de beteşuguri, obişnuit să pregătească tava pe care să le-o pună în față oaspeților veşnic cârtitori, Gellu Dorian continuă să scrie poezie chiar dacă se simte copleşit de agresivitatea celor ce se burică, setoşi de glorie, chiar dacă trăiește cu teama-mărturisită de a nu fi citit de nimeni în veci, necum de a încăpea pe vreuna din listele care contează, cică, dar căutând să umple golurile căscate între semeni în lumea aceasta în care totul e de vânzare sau să câştige starea de imponderabilitate, detaşarea care să facă posibilă desprinderea de toți și de toate ca de greul pământului...
 

Siluită, hărţuită, batjocorită de tot felul de ipochimeni care se cred mari, formidabili, fără pereche, care cred că lumea începe și se sfârşeşte cu ei, ba chiar bătută la fund şi trimisă la plimbare de alții cei mai mulți care nu sunt altceva vai! decât nişte fantomatice siluete virtuale, Poezia are în Gellu Dorian un apărător în stare să o scape de paraziți, de bube, de închipuiți și de idoli falşi, dar, mai presus de orice, un cultivator al ei ars de un foc lăuntric fără cenuşă şi înzestrat cu putere imaginatorie şi energie vizionară. - Mircea Petean