Semiotica pasiunilor

De la starile lucrurilor la starile sufletesti

A.J. Greimas si J. Fontanille extind analiza semiotica spre universul afectiv si pasional descris ca un univers de modalitati din care se construieste sintaxa. Gelozia, de exemplu, este tratata aici ca un compus din afectiune si rivalitate, iar rivalitatea, la randul sau, trebuie definita in raport de emulatie, de invidie sau de neincredere.
    Analizand astfel pasiunile, se ajunge la un nivel "anterior", mai "elementar", la un univers precognitiv, tensiv, o lume dirijata prin simturi, in care nu este inca posibila cunoasterea, ci doar ideea de a fi sensibil la ceva. Obiectele pasiunilor (obstinatia, disperarea, avaritia, hotia, gelozia) sunt, in aceasta lume, simple valente, zone de atractie si de repulsie, iar starile sufletesti niste configuratii parcurse de un stil semiotic deosebit: stari de neliniste sau de deprimare, tensionate sau destinse, febrile sau calme... Astfel analizata, pasiunea este surprinsa la nivelul organizarii sociale, dar si individuale, iar semiotica devine o componenta esentiala care faciliteaza intelegerea trairilor omului ca fiinta comunicativa, afectiva si sociala.