headerdesktop targvaratimer21iunie26

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

headermobile targvaratimer21iunie26

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Promotii popup img

Hai la ⛱️Târgul lecturilor de vară!

🔖REDUCERI până la 80%

🛵Transport GRATUIT peste 50 lei »

Știu pe cineva

Coperta cărții 'Știu pe cineva - Robert Șerban'
Rasfoieste
Știu pe cineva
Robert Șerban își surprinde personajele într-un singur instantaneu, lăsându-ne să intuim cum au ajuns în încurcătură și ce se va întâmpla cu ele. Adesea, par să-și încheie socotelile cu viața, fără să conștientizeze dramatismul momentului trăit. Deși sunt din aceeași familie caracterologică, le distinge umanitatea lor imperfectă, cu sclipiri triste și umbre nostime. Pentru aceia dintre noi care îi cunosc lui Robert Șerban franchețea și receptivitatea la semenii din jur, urechea lui convivială, făcută pentru dialogul firesc, nu e atât o surpriză, cât împlinirea unor așteptări. Cei care îl descoperă în ipostaza de prozator vor fi însă cu siguranță uimiți de cât de natural scrie despre eșecurile și incertitudinile noastre cotidiene, ca și cum acestea ar fi doar ghinion la un joc de noroc ale cărui reguli nu le învățăm niciodată complet, întrucât timpul ne rămâne adversar la fiecare partidă. - Alexandru Budac
 
E deja un truism că existența așa cum o percepem e absurdă și prin asta mereu incompletă. Tocmai pentru că o percepe în adevărata ei formă, Robert Șerban îi adaugă note de umor când întunecat, când sec. Și o întregește. Poate că asta îi lipsește existențialismului: un imens hohot de râs care să-l umanizeze. Mi-l închipui pe Robert la o masă cu Kafka, spunând bancuri întunecate. Și astfel vorbindu-i despre noi, așa cum suntem. - Cristian Fulaș
Citește mai mult

-15%

PRP: 39.95 Lei

!

Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.

33.96Lei

33.96Lei

39.95 Lei

Primești 33 puncte

Important icon msg

Primești puncte de fidelitate după fiecare comandă! 100 puncte de fidelitate reprezintă 1 leu. Folosește-le la viitoarele achiziții!

În stoc

Livrare

Estimare livrare marti, 23 iunie

Important icon msg

Acest termen de livrare este estimativ. În cazul perioadelor aglomerate pot apărea întârzieri.

Livrarea produselor din stoc se realizează în decursul a 24-48 de ore (zile lucrătoare) de la plasarea comenzii.

Livrarea cărților în engleză aflate în stocul furnizorilor noștri se realizează în intervalul de 2-4 săptămâni, afișat în pagina de produs. Toate comenzile care conțin un titlu din această categorie vor fi livrate la termenul cel mai îndelungat. În cazul în care dorești împărțirea comenzii, te rugăm să ne contactezi pentru a-ți comunica toate condițiile. Poți găsi aceste informații și în secțiunea Termeni și Condiții.

Descrierea produsului

Robert Șerban își surprinde personajele într-un singur instantaneu, lăsându-ne să intuim cum au ajuns în încurcătură și ce se va întâmpla cu ele. Adesea, par să-și încheie socotelile cu viața, fără să conștientizeze dramatismul momentului trăit. Deși sunt din aceeași familie caracterologică, le distinge umanitatea lor imperfectă, cu sclipiri triste și umbre nostime. Pentru aceia dintre noi care îi cunosc lui Robert Șerban franchețea și receptivitatea la semenii din jur, urechea lui convivială, făcută pentru dialogul firesc, nu e atât o surpriză, cât împlinirea unor așteptări. Cei care îl descoperă în ipostaza de prozator vor fi însă cu siguranță uimiți de cât de natural scrie despre eșecurile și incertitudinile noastre cotidiene, ca și cum acestea ar fi doar ghinion la un joc de noroc ale cărui reguli nu le învățăm niciodată complet, întrucât timpul ne rămâne adversar la fiecare partidă. - Alexandru Budac
 
E deja un truism că existența așa cum o percepem e absurdă și prin asta mereu incompletă. Tocmai pentru că o percepe în adevărata ei formă, Robert Șerban îi adaugă note de umor când întunecat, când sec. Și o întregește. Poate că asta îi lipsește existențialismului: un imens hohot de râs care să-l umanizeze. Mi-l închipui pe Robert la o masă cu Kafka, spunând bancuri întunecate. Și astfel vorbindu-i despre noi, așa cum suntem. - Cristian Fulaș
Citește mai mult

S-ar putea să-ți placă și

De același autor

Rating general al produsului

5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0

Părerea ta e inspirație pentru comunitatea Libris!

Review-uri

Ofelia1962Marian! 12/05/2026 12:01
green icon awesome check Achiziție verificată
Viata in adevarata sa profunzime!
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments

1 din 1 de rezultate

Istoricul tău de navigare

Acum se comandă

Noi suntem despre cărți, și la fel este și

Newsletter-ul nostru.

Abonează-te la veștile literare și primești un cupon de EXTRA -10% pentru viitoarea ta comandă!

Mă abonez image one
Mă abonez image one
Accessibility Logo