Colecția
Clasicii Literaturii Universale oferă iubitorilor de lectură traduceri ale cărților-cheie, a căror repunere în discuție coincide cu fiecare nouă generație de cititori.
Au fost mulți cei care s-au uitat spre sinuciderea personajului central al romanului lui Goethe, Werther, ca spre un model replicabil, indiferent de gen, de cultura locală... Deopotrivă băieți și fete, din Germania și Franța, decid să-și ia viața, având în buzunare exemplare din romanul lui Goethe. Faptul că se știa că povestea lui Goethe era bazată pe evenimente reale a amplificat „febra Werther”, care a cuprins continentul european și care avea să dureze timp de decenii după publicarea romanului.
Dacă astăzi, la mai bine de două veacuri de la apariție, mai există un interes pentru Suferințele tânărului Werther, acesta nu este animat doar de căutări de istoria mentalităților sau a literaturii. Werther e citit și în secolul XXI cu aceeași plăcere vinovată a adolescenței sau cu emoția resuscitată a maturității.
Werther este și altceva decât ficțiune! Werther este un efect, așa cum susținea în 1974 sociologul american
David Phillips. Desigur, pentru
Marilyn Monroe, în 1962, pentru
Kurt Cobain, în 1994, sinuciderea de tip wertherian a fost o „soluție” pentru dramele personale.
Pentru noi, toți ceilalți cititori rămași în viață, Werther este primejdios, arătându-ne cât de mediocre ne sunt emoțiile.
Efectul Werther poate fi înțeles ca simplă imitație comportamentală, dar și ca expresie a forței prin care literatura configurează un orizont comun al sensibilității. Romanul lui Goethe, prin intensitatea analizei interioare și prin maniera în care construiește criza afectivă a personajului, compune geografia unui spațiu de recunoaștere de sine pentru cititor, producând un fenomen de rezonanță care transcende esteticul. Așa încât, avem aici forța de a articula experiențe individuale într-o conștiință colectivă, altfel spus: modul în care literatura poate funcționa ca laborator al formării și transmiterii afectelor. -
Lucian Pricop