Ultimul Blues

Prietenia, care este mai pură decât dragostea, pentru că nu are legătură cu trupul, este un sentiment căruia poeții lumii, începând cu Homer, i-au dedicat nenumărate, tulburătoare imnuri, printre care se aş ază firesc, vibrând de durere, acest Ultim Blues scris de Moshe Itzhaki, tradus de Paul Farkas și închinat lui Radu Țuculescu, prietenul lor plecat dintre noi. Extraordinarul portret pe care sensibilitatea acută a poetului israelian i-l face scriitorului român devine un imn al prieteniei de dincolo de frontiere, religii, istorii, al prieteniei adânci a cărei răscolitoare definiţie poate fi doar poezia. - Ana Blandiana

 

Există două tipuri de prieteni apropiaţi inimii noastre. Mai întâi, sunt cei din copilărie, care ne însoţesc chiar din zorii vieţii, vreme de zeci de ani, până când unul ne părăseşte prematur, întotdeauna. Pe de altă parte, sunt prietenii adevăraţi pe care‑i întâlnim mai târziu, oameni care devin parte integrantă din biografia noastră. O astfel de prietenie, asemenea unei minuni, s‑a creat între scriitorul şi dramaturgul Radu Ţuculescu şi poetul Moshe B. Itzhaki. Legătura s‑a creat prin intermediul literaturii, dar şi prin pasiunea lor comună pentru teatru: Ţuculescu în rol de dramaturg şi regizor, iar Itzhaki ca un talentat actor. Pe parcursul anilor, relaţia lor a fost o simbioză între doi creatori de literatură, ambii fiind mari iubitori de viaţă, debordând de vitalitate, receptivitate şi curiozitate. Aceste legături s‑au consolidat odată cu vizitele lui Ţuculescu în Israel, unde s‑a întâlnit cu publicul cititor familiarizat cu opera sa prin traducerile în ebraică semnate de Moshe B. Itzhaki şi Paul Farkas, acesta din urmă fiind deja prietenul lui Radu încă din anii 1960. Pe de altă parte, vizitele lui Itzhaki şi Farkas în România şi Elveţia erau destinate adâncirii legăturilor literare, incluzând şi participări la festivaluri, lansări de cărţi şi nenumărate călătorii.

Baselul, în special, funcţiona ca un magnet al inspiraţiei literare şi culturale fără sfârşit. Excursiile lor prin Cluj, Maramureş şi Basel au fost adevărate căutări de personaje şi povestiri, fără a renunţa la momentele relaxante din cafenele şi puburile elveţiene. O viaţă spirituală şi literară alături de una reală!

Iată sincerele regrete şi durerea pe care le‑a simţit Itzhaki odată cu trecerea în nefiinţă a bunului său prieten. Ani de prietenie ce se sfârşesc cu o mare durere, care lasă în urmă un abis de dor pentru momentele şi pentru timpul petrecut împreună, al creaţiei, prieteniei şi dragostei umane. Proiecte comune întrerupte brusc, opere care mai puteau fi scrise şi traduse. Itzhaki a decis să‑şi elogieze prietenul printr‑o serie de poezii deosebit de emoţionante, care exprimă, în esenţă, regretul şi dorul lui.

Elegiile de faţă se înscriu în tradiţia psalmilor de laudă şi de elogiere, iar blues‑ul aparţine tradiţiei lamentării din secolul XX. (...) Prin prezentul volum, deşi plin de durere, poetul reuşeşte să reînvie momente rare dintre parteneri în sfera literaturii şi în afara ei. Este o carte rară, plină de dragoste pură, una care reuşeşte să învingă moartea prin intermediul cuvintelor. - Rafi Weichert