Orașul este Oradea, acel Nagyvárad care s-a trezit prins într-un război pe care nu și l-a dorit, pe care nu-l înțelege și din care vrea doar să scape teafăr. Războiul este veșnic, nu începe și nu se termină niciodată; aici asistăm la partea dintre 1919 și 2024, iar în centrul conflictului stă Pali, un orădean care adună în sine și luminile, dar și umbrele orașului său. Toți cei care se mișcă în jurul lui Pali au iluzia liberului-arbitru, întocmai ca marionetele din teatrul japonez, fără să știe că sunt manevrați de el, care la rândul său este serv al unui scop mai vechi decât oamenii trecătorului prezent. Dacă acel scop este bun sau rău, însă, nu știe nimeni.
Cartea se bazează pe istorie, memorii și amintiri din experiențele autorului. Este accesibilă și plină de bună dispoziție, oferind însă și o hartă de navigație pe un teren accidentat de traume personale, nedreptăți și absurdități ale lumii. Pe mine m-a înveselit și mi-a schimbat perspectiva; oricum, m-a făcut să mă simt bine. - Miklos, iulie 2026, Alaska