Un spatiu bland, care ma primeste cum m-ar imbratisa

Intr-o lume in care violenta e tot mai prezenta, in varii forme, in care chiar si poezia, uneori, pare sa fie una dintre ele, Alexandru Cosmescu face loc in paginile volumului sau blandetii – la care se adauga linistea, frumusetea, generozitatea ("rostesc numele altora inainte de somn si vreau sa fie totul in regula cu ei"), expresia a tot ceea ce e pur si simplu prietenos ("prietenos/ lucrurile din jur sunt mici si frumoase si mute"). Se intorc lucrurile astea in poezie, readuse de un personaj straniu, cel al cartii de fata, de-o puritate salingeriana, apropiata si de cea a printului Maskin, dar si de-o exigenta de sine asemanatoare doar cu aceea a dandy-lor de altadata, care isi doreau o viata fara greseala: "sa traiesti si sa mori in fata unei oglinzi" era deviza lor. Versiunea din Un spatiu bland, care ma primeste cum m-ar imbratisa: "vreau ca viata mea sa/ fie un scenariu din care/ nu schimbi// [...] nimic ce sa tai/ ca si cum ai porni camera/ ai lasa-o 2 ore si/ totul ar fi perfect". - Simona Popescu