Universul accidental

    In spatele tuturor acestor meditatii se afla sugestia – infricosatoare si entuziasmanta – ca ceea ce vedem si intelegem din lumea din jurul nostru este doar o mica bucata dintr-un intreg extraordinar, dar poate de nepatruns.

 

    “In aprilie 2012, in plina perioada de inflorire a magnoliilor, statul meu natal, Tennessee, a adoptat o noua lege care sa-i protejeze pe profesorii care le permit elevilor lor sa nege evolutionismul, schimbarile climatice si alte teorii stiintifice. Desigur, provocarea si testarea oricarui corpus de cunostinte este intotdeauna o activitate sanatoasa. Dar criticii atenti ai acestei noi legi sunt ingrijorati ca ea va permite scolilor, in mod tacit, sa puna pe picior de egalitate creationismul si evolutionismul, amestecand din nou religia cu stiinta. Toate acestea ridica din nou indelungata problema a granitelor dintre stiinta si religie. Care anume sunt aceste granite? Care sunt tipurile diferite de cunoastere din stiinta si din religie? Si cum ajungem la aceste tipuri diferite de cunoastere?

    Acestea nu sunt intrebari usoare, iar eu m-am luptat cu ele aproape toata viata. Multi ani, ca fizician, am trait in lumea stiintei si am fost antrenat in metodele si logica stiintei. De asemenea, ca romancier, am trait si in lumea artelor si stiintelor umane si inteleg ca avem credinte si experiente care exista dincolo de limita analizei rationale.

    In sens larg, exista doua moduri de cunoastere in stiinta: cunoasterea proprietatilor lucrurilor fizice si cunoasterea legilor care guverneaza aceste lucruri fizice. Pe ultimele le numim legile naturale. De exemplu, stim dimensiunea si masa bilelor de golf. Stim sunetele pe care le fac privighetorile. Stim culorile luminii Soarelui. In stiinta moderna, noi ajungem la aceste informatii prin masuratori, precum cantarele ori ruletele si celelalte dispozitive din afara corpului nostru. In zorii secolelor, ne foloseam vederea, auzul si atingerea pentru a inspecta lumea, dar aceste simturi variaza de la persoana la persoana si nu pot fi standardizate cu usurinta. Am putea spune ca nuanta soarelui ne pare ochilor nostri galbena cu putin rosu, dar o metoda mult mai eficienta si precisa pentru a determina culorile luminii este sa o trecem printr-o prisma si sa folosim un dispozitiv electronic pentru a masura cantitatea de lumina rosie, de lumina galbena, de lumina verde si asa mai departe.”