Vărul Alexandru și alte povestiri adevărate

In urma cu cateva luni, am primit, pe computer, scrise cu un singur deget si fara diacritice, cele nouasprezece povesti adevarate care alcatuiesc volumul Varul Alexandru. Autorul, care a implinit 78 de ani, ma ruga sa-i spun ce parere am. Primindu-le, am suras. Nu i-am dat nici o sansa. Nici cea mai mica. Nimeni pe lume, mi-am spus, incepand sa scrie la o asemenea varsta, nu a putut da ceva literar valabil. Cultura lui umanista se reducea de altfel la istorici si politologi francezi. Cu literatura nu avusese niciodata o buna intalnire. Afara de epistole ocazionale, scrise cu haz, nu stiam sa fi produs vreodata ceva. Stiam ca seara, tarziu, ii placea sa faca focul in caminul din living si sa se uite la jocul flacarilor, sorbind un Cotes du Rhone si tragand dintr-o pipa. Dar nu stiam ca se apucase de scris. L-am intrebat de unde i se trage. Am scris pentru ca mi se parea ca am ceva de spus. De unde a invatat sa scrie, la peste 70 de ani? Cu aceasta intrebare in minte, m-am grabit sa dau cartea la tipar. Ce carte superba! - Gabriel Liiceanu 

 

Am citit multe carti de memorii foarte bine scrise si de-a dreptul emotionante. Una din ele a fost Varul Alexandru, de Adrian Oprescu, care fusese arestat cand avea 20 de ani si era student in anul intai. Si-a scris memoriile dupa 60 de ani, deci la optzeci de ani, si le-a povestit cu o minunata prospetime. Eroii principali ai filmului meu, Poarta Alba, Adrian (Adrian Oprescu) si Ninel sunt preluati din aceasta carte. Tot aici era relatata si scena cu copilul de trei ani care a adormit in baraca de scule. Am simtit ca este un final bun de film! - Nicolae Margineanu 

 

Avusesem, nu demult, 20 de ani. Ar fi trebuit sa fiu la facultate, dar nu mai eram. Soarta decisese pentru mine sa fiu unul dintre detinutii politici care trebuia sa contribuie la construirea socialismului prin saparea Canalului. - Adrian Oprescu