Versuri reale

Versuri reale. Volumul 1

Am invatat sa...

Am invatat sa cred doar in ceea ce vad,
Sa simt doar tot ce pot atinge,
Sa judec cu ce nu sunt in acord
Si sa accept ce ma constrange.

Am invatat ca viata e o lupta,
De supravietuire si putere
Neexistand cauza dreapta,
Pentru cei slabi ce tipa in tacere.

Am invatat sa nu cred in iubire
Ca e doar vanatoare de placeri,
Un moment fals de fericire,
Un abuz de minciuni si de tradari.


Am invatat sa-mi fie frica sa traiesc,
Sa nu pun intrebari, sa nu caut raspuns,
Propriul meu adevar sa nu-l rostesc,
Asa in ignoranta m-am supus.

Batatoresc carari in cautare,
Nevoia de cunoastere absoluta,
Mi-e sufletul in asteptare,
Si constiinta tacuta.
Trezire...

S-a saturat si cerul de-atata nedreptate
De atata lacomie si putere,
De atata lipsa de iertare,
De-atatea lacrimi si durere.
De atata furie, rusine si minciuni,
Dezordine, tradare si tristete,
De-atata lasitate si ranchiuni,
Fara vreo urma de blandete.
De-atata egoism si necredinta,
De ura, gelozie si control,
Saracie si neputinta,
Judecati de valori.
De ce tu, omule, strigi la Instanta?
Cu ce poate El sa te-ajute?
Cand tu traiesti in ignoranta?
Cine vrei sa le-nfrunte?
Esti victima propriului tau gand,
Si a lipsei de constiinta ,
Iti place sa te vezi plangand,
Traind in umilinta!?