De-a lungul anilor si al lecturilor, ajunsesem (era oare o blasfemie?) sa mi-L inchipui pe Dumnezeu insusi sub forma unei Biblioteci fara inceput si fara sfarsit — ea insasi un fel de carte sferica infinita, cu centrul peste tot si circumferinta nicaieri, cum zic misticii, invizibila dar reala, mai bine zis hiper-reala, in a carei virtualitate ar fi existat toate cuvintele tuturor limbilor posibile, toate textele vreodata concepute sau conceptibile, intretesute intr-un hipertext infinit si transcendent, identic cu Logosul insusi. Si nu doar toate cuvintele, ci si toate semnele tuturor limbajelor posibile s-ar fi aflat „acolo", suspendate in acel hiperspatiu extramundan, vibrand ca niste noduri sau vartejuri de semnificatii interconectate cu toate celelalte intr-o intertextualitate nelimitata, generand si continand lucrurile lumii ca niste ratiuni divine. - Andrei Dirlau