Penduland intre un onirism al textului de placere, ce ne poate duce prin extrapolare cu gandul chiar si la picturile lui De Chirico, Chagall, Magritte, dar avand la polul opus o scriitura simpla, aproape de un limbaj alb -negru, fara nuante dubitative, ne gasim intr-o carte a genului cine-verite. Parca vizionam scene din filmele lui Pasolini, rescrise in alt spatiu si timp.
Neconventional, lasand textul sa curga dupa fluxul amintirilor, autorul ridica cortina prafuita de pe decorul unor vremuri traite in spatele marelui Zid, care a separat un continent in doua lumi diametral opuse. Avand fiecare traumele si dramele ei, cu sperante inselate, cu greutati uneori insurmontabile, alteori doar bariere. Strecurand si ironia uneori, ca si antidot, alteori o doza de sarcasm, autorul schiteaza grotescul unor personaje alienate ce se perindau prin fata ochilor. O face precum Hyeronimus Bosch care a lasat panzei, intreaga scena umana a epocii sale, asa cum o vedea: plina de ridicol, prostie si grotesc, figuri histrionice, ridiculizand magistral tarele contemporanilor sai.
Prin candoarea cu care recepta si filtra tot spectacolul derulat pe scena copilariei, pustiul in pantaloni mereu scurti, incearca sa caute motivatii si sa inteleaga mersul anapoda al unei lumi debusolate, fara sisteme de referinta care sa ii dea sperante. Urcat in trenul vietii, tot acest caleidoscop se perinda prin fata ochilor sai, il maturizeaza si ii cristalizeaza personalitatea. Personajele, atat cele cu o conotatie negativa, dar mai ales cele dragi, de care era atasat, incep sa prinda viata, sa interactioneze cu lumea sa, si in final sa se reaseze din nou, in sertarul povestilor nespuse.
O lectura facila, poate pe alocuri un pic trista, dar din care razbate tandrete, nostalgie si chiar acea candoare a unui Pusti cu-pantalonii-mereu-scurti. Sa ne urcam impreuna cu el in vagonul amintirilor si sa regasim farmecul povestilor din copilaria regasita in maniera proustiana. In cautarea unui timp pierdut, dar regasit la momentul oportun!