Am gasit in scris un prieten supus, care ma asculta fara sa ma contrazica si fara sa ma judece. Scrisul imi este la indemana oricand, spre deosebire de oameni...care de multe ori asculta fara a intelege...Inca de mica am avut un jurnal. Imi notam acolo tot ce simteam, ce ma durea, ce ma bucura si ce imi placea. Jurnalul a fost cel mai fidel prieten al meu. N-a schimbat si n-a tradat nimic din ceea ce i-am incredintat. Scriu pentru ca astfel ma eliberez de toate tensiunile si de toata incarcatura sufleteasca pe care o acumulez in urma unor experiente personale de viata. Dar scriu si inspirata de povestile altora. Prin scris comunic atat cu oamenii care ma citesc, cat si cu mine insami. Scriu din nevoia de a-mi exhiba fragilitatea sufleteasca si toate cele cu care ma surprinde lumea: uneori cu bune, iar alteori cu rele. As vrea totusi sa se stie ca desi scriu despre viata, despre oameni si moralitate, eu nu traiesc cu convingerea ca sunt mai buna decat ceilalti. Pentru mine scrisul nu este o ambitie. Nu aspir sa devin o scriitoare de succes, cu atat mai mult cu cat sunt constienta ca nu excelez in calitati care sa-mi permita sa scriu la nivelul pretentiosilor. Imi cunosc valoarea si lungul nasului. Eu sunt doar originala. Nu vreau sa fiu perceputa altfel decat sunt. Asa cum spunea si Kurt Cobain: "Prefer sa fiu urat pentru ceea ce sunt, decat sa fiu iubit pentru ceea ce nu sunt." Nu impopotonez, nu imi fortez stilul cu metafore si figuri de stil insusite de la altii, ma exprim liber si cu naturalete. Cand scriu nu ma gandesc cum sa asez cuvintele ca sa sune mai bine sau ca sa impresioneze, ci ma exprim exact asa cum simt. Nu ma tem de criticile celor care sunt nemultumiti de calitatea literara a scrierilor mele. Imi asum cine sunt si ce fac. Imi asum sa fiu placuta, urata, aprobata si dezaprobata de lume.